x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Migratie - Miscari de trupe in Parlament

Migratie - Miscari de trupe in Parlament

de Dana Piciu    |    15 Sep 2006   •   00:00
Migratie - Miscari de trupe in Parlament

De la inceputul legislaturii, Opozitia a pierdut 34 de parlamentari, cam-pion fiind PRM. Majoritatea celor plecati s-au orientat catre partide-le de la putere.

Randurile parlamentarilor PSD s-au subtiat in ultima vreme dupa ce, de la inceputul actualei legislaturi si pana acum, din acest partid au plecat 13 deputati si trei senatori. Campion la "dezertari" ramane insa PRM, cu 18 parlamentari. Majoritatea celor plecati s-au orientat catre partidele de la putere.

La Camera Deputatilor, PSD mai are 105 membri, fata de 114 cat a avut dupa alegeri, iar la Senat mai sunt 43 din 46. Cele mai recente plecari din PSD au fost ale fostilor ministri senatorul Rodica Stanoiu si deputatul Dan Ioan Popescu.

DOUA TRANSE. Ceilalti dezertori de la PSD au plecat in alte doua transe. Prima, dupa Congresul PSD, in primavara si vara anului trecut, cand si-au dat demisia din partid unii dintre apropiatii fostului presedinte Ion Iliescu, iar cealalta - in primavara si vara acestui an, cand i-a fost retras sprijinul politic lui Adrian Nastase. Imediat dupa congres, cand Iliescu a pierdut sefia partidului in favoarea lui Mircea Geoana, senatorul Ioan Talpes, apropiat al fostului sef al statului, a decis sa plece din partid, pe motiv ca nu este de acord cu felul in care s-a desfasurat votul la alegerile pentru conducere. Pe fondul unor presiuni facute de liberali asupra colegilor parlamentari pentru a-si asigura majoritatea, PSD mai pierde alti trei parlamentari. Doar doi dintre ei s-au indreptat spre PNL, deputatii Mihai Malaimare si Traian Dobre. Senatorul Neculai Apostol a preferat sa ramana independent. La scurt timp, deputatul PSD Constantin Tudor a demisionat si el si a trecut la PC, la fel si deputatul Petru Lificiu, care a ramas independent. Cu un an mai tarziu au plecat sustinatorii lui Adrian Nastase: deputatii Zamfir Dumitrescu, Ioan Timis, Teodor Nitulescu, Marin Diaconescu (ultimii doi activeaza acum in grupul PRM). Un alt deputat PSD, Mugurel Sarbu, si-a anuntat si el demisia dupa ce conducerea de la Alba anuntase ca ii retrage sprijinul politic, ramanand independent. Ultimul din acest grup a fost Gheorghe Sarb, care si-a anuntat demisia la inceputul saptamanii trecute, orientandu-se catre PD.

RAPORTUL PUTERE - OPOZITIE
Nu numai PSD a fost lovit de boala dezertarii, ci si PRM, PD, PC. Partidul campion la acest capitol este PRM, care, din 48 de deputati, mai are 32, iar la Senat, din 20 i-au mai ramas 18. Dintre cei plecati, doi au mers la PSD, doi la PC, iar 14 activeaza ca independenti. PRM a primit insa si doi deputati: unul de la PSD si unul independent. Alianta PNL-PD avea la Camera 112 parlamentari, iar acum are 116, iar la Senat a avut 49 si are acum 50. PC a avut la Camera 18 membri, iar acum are 19. La Senat, PC a avut 11 parlamentari , iar in prezent are tot 11. In urma ultimelor demisii, raportul Putere - Opozitie in Parlament sta astfel: la Camera Deputatilor, Coalitia are 157 de parlamentari (Alianta PNL-PD - 116, PC - 19, UDMR - 22), iar Opozitia 137 (PSD - 105, iar PRM - 32). Lor li se mai adauga 18 deputati ai minoritatilor nationale si 19 fara apartenenta la un grup parlamentar. La Senat, Coalitia are 71 de parlamentari (Alianta D.A. - 50, PC - 11, UDMR - 10), iar Opozitia 61 (PSD - 43, iar PRM - 18).

×
Subiecte în articol: politic psd parlamentari