x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mihai Busuioc a discutat la Palatul Victoria cu Victor Ponta, noul şef al SGG (surse)

Mihai Busuioc a discutat la Palatul Victoria cu Victor Ponta, noul şef al SGG (surse)

17 Iun 2017   •   16:50
Mihai Busuioc a discutat la Palatul Victoria cu Victor Ponta, noul şef al SGG (surse)

Fostul secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc, a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ o jumătate de oră cu noul şef al instituţiei, Victor Ponta, potrivit unor surse guvernamentale. 

Secretarul general al Guvernului i-a cerut lui Busuioc lămuriri şi documente despre activitatea SGG, instituţie a cărei conducere a preluat-o vineri, conform aceloraşi surse. 

Victor Ponta este în continuare la Palatul Victoria, unde îşi desfăşoară activitatea de preluare a mandatului. 

La Palatul Victoria a ajuns, de scurt timp, şi ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, propus interimar ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei şi Fondurilor Europene, în urma demisiei din funcţie a lui Sevil Shhaideh. 

Potrivit unor surse oficiale, premierul Sorin Grindeanu, aflat la o acţiune politică la Organizaţia PSD Timiş, urmează să se întoarcă cursul acestei seri la Bucureşti. AGERPRES

×