Fostul premier Mihai Tudose, vicepreşedintele Pro România, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Brăila, că nu crede că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va aviza ordonanţele de urgenţă pentru modificarea legilor Justiţiei.
"Eu nu cred că domnul Toader va aviza cumva vreodată acele ordonanţe care să-l scape pe domnul Dragnea de puşcărie. Domnul Toader este un bun profesionist, până la urmă. E conştient de faptul că, odată ce face chestia asta, nu va mai putea să se ducă până la colţ să îşi ia pâine, că va fi un drum foarte lung şi obositor şi costisitor, că va trebui, cel puţin, să îşi spele hainele foarte aplicat, după ce se întoarce", a declarat Tudose.
Mihai Tudose a mai spus că "domnul Toader îşi doreşte foarte mult să fie ministru al Justiţiei şi joacă chestia asta, o întinde cât se poate". AGERPRES