Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat marţi seară la România TV că în noua structură a Guvernului, Ministerul Finanţelor ar putea să fie spart în două, iar Ministerul Economiei să fie împărţit în trei ministere.
"Premierul vorbeşte despre logica unei responsabilităţi mai concrete, mai conturate, adică ca un ministru să se ocupe de mai puţine lucruri, să le poată acoperi, să nu fie în vârful unei piramide birocratice vaste", a explicat Antonescu.
"Împărţirea Ministerului de Finanţe în două, adică unul de Finanţe şi unul al Bugetului, este o discuţie, nu este ideea PNL, este propunerea premierului. PNL este gata să o discute, pentru că fiecare dintre modele are raţiunea sa", a declarat Crin Antonescu.
"Într-o anumită logică în care guvernul, fără creşterea cheltuielilor publice, şi-ar putea lărgi structura, ar fi mai multe ministere. Ideea prezentată de domnul Ponta, de a face un paralelism între guvernul nostru şi Comisia Europeană, formula franceză, cred că este varianta spre care ne îndreptăm", a mai spus Antonescu.
Preşedintele PNL a precizat că aspiraţia lui şi a liberalilor este de a avea un guvern mai mic, cu ministere mai puţine. "Premierul vorbeşte despre logica unei responsabilităţi mai concrete, mai conturate, adică ca un ministru să se ocupe de mai puţine lucruri, să le poată acoperi, să nu fie în vârful unei piramide birocratice vaste. Eu am primit asigurările primului ministru, domnul Ponta e un om serios şi a fost straşnic educat în ultimele şase luni la şcoala zgârceniei a lui Florin Georgescu. Chiar cred că are această preocupare şi împreună cu specialiştii de la Ministerul Finanţelor au gândit cum se face cu aceleaşi cheltuieli această diversificare", a declarat preşedintele liberalilor.
Antonescu a mai spus că Ministerul Economiei ar putea fi împărţit în trei ministere - Ministerul Economiei, Ministerul Comerţului şi Ministerul Mediului de afaceri. "Într-acolo bate gândul nostru", a spus preşedintele PNL, care a precizat că nu este terminată schema de guvern şi că premierul Ponta lucrează la ea.
În opinia preşedintelui Senatului, ANAF ar urma să rămână în structura unui minister al Finanţelor.
"Eu am pornit de la ideea: dacă un om, Victor, Viorel Ponta, aşa cum spune Băsescu, îşi asumă răspunderea să fie premier într-o perioadă grea, atunci să mergem pe viziunea lui", a mai spus Antonescu.