x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministerul Sănătății va plăti cheltuielile aferente oricăror tratamente pentru victimele din clubul Colectiv

Ministerul Sănătății va plăti cheltuielile aferente oricăror tratamente pentru victimele din clubul Colectiv

14 Oct 2020   •   12:49
Ministerul Sănătății va plăti cheltuielile aferente oricăror tratamente pentru victimele din clubul Colectiv
Sursa foto: Lucian Alecu

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, 14 octombrie, un proiect potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în țară sau străinătate, ale victimelor din clubul Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătății, pe toată durata vieții acestora. 

„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime. Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale", se arată în proiect.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate, cu 220 de voturi „pentru”. 

Camera Deputaților este for decizional. 
 

×