Miniştrii parlamentari care vor avea, de acum încolo, dosare penale ar putea primi cu uşurinţă, din partea Legislativului, aviz pentru punerea sub învinuire. O astfel de hotărâre va putea fi luată, în ambele Camere, doar cu întrunirea unei majorităţi simple, au decis ieri judecătorii Curţii Constituţionale.
Miniştrii parlamentari care vor avea, de acum încolo, dosare penale ar putea primi cu uşurinţă, din partea Legislativului, aviz pentru punerea sub învinuire. O astfel de hotărâre va putea fi luată, în ambele Camere, doar cu întrunirea unei majorităţi simple, au decis ieri judecătorii Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională (CCR) a decis ieri că prevederile ce reglementau procedura de vot pentru învinuirea unui ministru parlamentar sunt în contradicţie cu legea supremă. Este vorba despre articolul 155, alineatul 3, din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi despre articolul 150, alineatul 3, din Regulamentul Senatului. Prima normă stabilea că învinuirea miniştrilor deputaţi era posibilă doar cu votul "a cel puţin două treimi" din numărul colegilor din Cameră. Cea de-a doua prevedere stabilea, în cazul miniştrilor senatori, că învinuirea putea avea loc doar cu votul majorităţii membrilor acestei Camere. Or, potrivit deciziei CCR, asemenea hotărâri trebuie să se supună regulilor ordinare, deci să fie adoptate doar cu "votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră".
Efecte
Ambele norme declarate neconstituţionale vor înceta să mai aibă efecte la 45 de zile de la publicarea deciziei CCR, dacă până atunci Parlamentul nu-şi modifică în consecinţă regulamentele. În acest termen, dispoziţiile vor fi suspendate de drept. Primul caz în care se vor aplica noile reguli este deja cunoscut. Potrivit vicepreşedintelui Senatului, Norica Nicolai, este vorba despre cazul senatorului Şerban Mihăilescu.Decizia Curţii Constituţionale nu are însă şi efecte retroactive, aşa că dosarele penale în care parlamentarii au luat deja o decizie nu ar mai putea fi influenţate. Este, de exemplu, situaţia cazurilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea. "Aceste cereri nu pot fi reformulate, dar nu exclud ca, dacă se cere cercetarea pentru alte fapte şi se aprobă efectuarea actelor de urmărire penală, potrivit principiului aflării adevărului, Parchetul să desfăşoare o cercetare complexă", ne-a declarat ieri preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Sergiu Andon.
Partidul care a sesizat Curtea, PD-L, a cerut, prin purtătorul de cuvânt, Liviu Negoiţă, ca toate cazurile de miniştri parlamentari cercetaţi, nesoluţionate încă, să intre în dezbaterea "urgentă" a Parlamentului. Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat că membrii acestui partid nu se vor comporta "ca Emil Boc, care, când îi dă dreptate Curtea, o laudă, iar când nu-i dă dreptate, o înjură". El a mai spus că, în cazul lui Adrian Năstase, nu ar fi fost oricum întrunită majoritatea de voturi, chiar şi în noua variantă.
Citește pe Antena3.ro