Premierul Calin Popescu Tariceanu a solicitat Ministerului Integrarii Europene si Secretariatului Permanent pentru Afaceri Europene sa ii pregateasca "in mod adecvat" pe ministrii care vor participa la comitetele Consiliului European si la reuniunile presedintiei UE, astfel incat acestia sa nu faca doar act de prezenta.
"Nu este nici o rusine ca un ministru sa studieze. Ar fi o rusine ca membrii Cabinetului sa mearga la aceste reuniuni doar cu un dosar in mana, ca sa faca act de prezenta. Cutuma «Lasa ca merge si asa» nu isi are locul in Guvernul pe care il conduc", a spus Tariceanu. PREZENTA. Programul participarii ministrilor la aceste reuniuni, care vor fi organizate in lunile mai si iunie, a fost prezentat ieri de Secretariatul Permanent pentru Afaceri Europene, in cadrul reuniunii Comitetului executiv de integrare europeana desfasurat la Palatul Victoria. Ministrii care vor participa la astfel de reuniuni sunt: Mircea Miclea, Mona Musca, Ionut Popescu, Mihai Razvan Ungureanu, Teodor Atanasiu, Vasile Blaga, Monica Macovei, Gheorghe Barbu, Mircea Cinteza, Codrut Seres, Ene Dinga, Gheorghe Flutur, Sulfina Barbu si Gheorghe Dobre.Citește pe Antena3.ro