x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Finanţelor, singurul ministru din cabinetul Ponta prezent la recepţia oferită de Băsescu

Ministrul Finanţelor, singurul ministru din cabinetul Ponta prezent la recepţia oferită de Băsescu

29 Noi 2012   •   21:00
Ministrul Finanţelor, singurul ministru din cabinetul Ponta prezent la recepţia oferită de Băsescu
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a fost singurul ministru prezent la recepţia de Ziua Naţională a României oferită de către preşedintele Traian Băsescu, joi seară, la Palatul Cotroceni, ocazie cu care a fost inaugurat  şi sistemul de lumini pentru sărbătorile de iarnă.

De asemenea, printre cei aproximativ 1.000 de invitaţi prezenţi s-au mai numărat, ca reprezentanţi ai Guvernului, secretarii de stat în MAE Bogdan Aurescu şi Ovidiu Dranga, secretarul de stat în MApN Sebastian Huluban şi secretarul de stat în MAI Marian Tutilescu.

De la eveniment au lipsit atât premierul Victor Ponta, cât şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea.

×