Ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, spune că declaraţiile sale potrivit cărora "unii profesori pur şi simplu îşi bat joc de meseria lor şi spun că au salarii mici" şi că învăţământul public nu ar trebui să mai fie gratuit au fost interpretate într-un mod eronat şi folosite în scopuri politice şi şi-a cerut scuze acelor cadre didactice ''dedicate meseriei alese, care se pot simţi lezate de scoaterea din context" a acestor afirmaţii.
"Mă bucur să văd că o declaraţie făcută în cadrul unei conferinţe a stârnit atâta interes, deşi trebuie să recunosc că sunt trist când văd că aceasta este folosită în scopuri politice. Regret că sunt interpretate declaraţiile într-un mod în care nu am gândit. (...) Declaraţiile de astăzi au fost date într-un context de dezbatere ca răspunsuri la întrebări. Nu am generalizat şi departe de mine să fac acest lucru. Cer scuze acelor cadre didactice dedicate meseriei alese, care se pot simţi lezate de scoaterea din context", a scris Bostan, pe Facebook.
El precizează în postarea sa că răspunsul la salariile mici ale profesorilor este crearea unei pieţe competitive a învăţământului. De asemenea, atrage atenţia asupra faptului că la buget nu sunt suficienţi bani pentru a creşte salariile tuturor profesorilor, cifrele arătând că deficitul bugetar se apropie de 3%. În aceste condiţii, ar trebui găsite soluţii doar pentru profesorii dedicaţi, care obţin performanţă.
"Am afirmat, răspunzând la o întrebare din sală, că profesorii au salarii mici şi că răspunsul la această problemă este crearea unei pieţe competitive a învăţământului. Sunt criticat pentru că am spus că la buget nu sunt suficienţi bani pentru a creşte salariile tuturor profesorilor, deşi cifrele arată că ne apropiem de un deficit de 3%, iar o depăşire a acestuia nu este o soluţie. Acum merg şi mai departe şi vă spun că, în opinia mea, ca fost profesor de liceu şi la universitate, ca părinte al unor elevi şi student care a parcurs module de educaţie la două universităţi din Europa, soluţia este să recunoaştem situaţia grea în care ne aflăm. O soluţie ar putea fi găsită pentru profesorii dedicaţi şi care fac performanţă. Consider că profesorii ar trebui plătiţi mai bine şi trebuie să li se redea demnitatea, inclusiv prin beneficii mai mari. Însă aceste lucruri nu se obţin prin declaraţii populiste. Cred că problemele din Educaţie pot fi rezolvate doar dacă le vom discuta onest, departe de orice influenţă politică sau ideologică", spune el.
În plus, Marius Bostan admite că învăţământul de stat gratuit este garantat de Constituţie, iar declaraţia sa a venit în contextul discutării mai multor soluţii posibile pentru o plată mai bună pentru profesori.
"Declaraţiile de astăzi au fost date într-un context de dezbatere ca răspunsuri la întrebări. Nu am generalizat şi departe de mine să fac acest lucru. (...) Evident, învăţământul de stat gratuit este garantat de Constituţie şi declaraţia mea a fost dată în contextul discutării mai multor soluţii posibile pentru o plată mai bună pentru dascăli. Respect pe toţi profesorii care se sacrifică şi muncesc onest pentru educaţia copiilor", a adăugat ministrul Comunicaţiilor.
Premierul Dacian Cioloş i-a cerut, marţi, ministrului Comunicaţiilor, Marius Bostan, să îşi ceară scuze şi să vină cu clarificări după declaraţiile pe care le-a făcut pe tema Educaţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
"Premierul României i-a cerut ministrului Bostan să îşi ceară scuze şi să vină cu clarificări pe această temă. Comentariile domnului ministru nu angajează în niciun fel guvernul în acest moment, sunt regretabile din punctul nostru de vedere şi ministrul va face clarificările necesare", a spus Iolu, într-un briefing la Guvern.
Ministrul Comunicaţiilor Marius Bostan a afirmat marţi, într-o conferinţă de specialitate, că unii profesori îşi bat joc de meseria lor şi spun că au salarii mici, această justificare fiind ''o imbecilitate''.
"Eu văd părinţii la şcoală. Eu sunt părinte. Jumătate dintre ei nu se interesează, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici în partea cealaltă nu se cere calitate. Unii profesori pur şi simplu îşi bat joc de meseria lor şi spun că au salarii mici. Domnule, mergi acasă, dă-ţi demisia. Dar nu să îţi baţi joc de viitorul copilului. Justificarea că "am salariu mic" e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis...", a spus Bostan.
În opinia sa, gratuitatea este o reminiscenţă a anilor de comunism.
"Mentalitatea comunistă a fost aşa: să primesc gratis educaţie. Atunci nu cer în partea cealaltă la ghişeu calitate. Să primesc gratis curent, de exemplu. Nu m-ar deranja foarte mult că s-ar opri curentul la ora 12,00. După părerea mea, orice serviciu trebuie plătit într-o formă sau alta. Pentru foarte mulţi părinţi dacă ar simţi că în fiecare lună dau ceva, o sumă, ar conştientiza că nimic nu e gratis. La noi, în mentalul colectiv, a intrat prea adânc gratuitatea. Atunci nimeni nu mai înţelege cum funcţionează statul de fapt. Ar trebui făcute seminarii despre funcţionarea statului. Atunci nu ar mai veni cu cereri care sunt de neîmplinit sau de nerezolvat. Spunem tot timpul "să se dea". Nu avem în partea cealaltă "de unde". Părerea mea este că e o reminiscenţă a celor 50 de ani de comunism", a mai afirmat ministrul Comunicaţiilor. AGERPRES