x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Transporturilor, despre decizia de reziliere a contractului pentru Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva

Ministrul Transporturilor, despre decizia de reziliere a contractului pentru Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva

29 Aug 2019   •   11:14
Ministrul Transporturilor, despre decizia de reziliere a contractului pentru Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, explică decizia de reziliere a contractului pentru Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva. Lotul era finalizat încă de acum două săptămâni, însă o comisie de la CNAIR a refuzat începerea procedurilor de recepţie pentru cei 21 de kilometri construiţi între Ilia şi Holdea. Compania a decis să deschidă doar lotul 4 din Autostrada Lugoj-Deva şi să preia unilateral de la constructorul lotului 3 bretelele care să permită descărcarea traficului, scrie Antena 3.

„Eu pe acest șantier am făcut până în acest moment cinci inspecții. Eu nu am grăbit niciodată și nu am spus antreprenorului când să facă recepția. Recepția a fost cerută de constructor. Știți foarte bine că în urmă cu trei săptămâni m-am deplasat la Hunedoara, unde am avut o discuție cu antreprenorul, el asigurându-ne că se poate face recepția finală, comisia de recepție fiind de altă părere, inclusiv  consultantul. 

La acea dată am discutat cu constructorul și i-am solicitat să ne dea o parte din autostradă pentru a putea deschide Lotul 4, care era perfect funcțional. S-a opus. Nouă legea ne permite să facem recepția parțială, nu erau neconformități pe acei 800 de metri. A fost deschis Lotul 4. 

Ce mi-au spus atunci cei de la firma respectivă? Ne faceți recepția pe tot lotul, altfel nu vă dăm nimic. Problema lor pentru că în momentul în care pe km pe care i-am menționat sunt probleme, compania m-a informat că poziția experților din companie este aceea de a mări perioada de garanție de la 4 la 10 ani. În același timp, compania de autostrăzi a emis o factură de penalități pentru neremedierea unor neconformități la timp și pentru întârzierile din contract în cuantum de 73 de milioane”, a spus Cuc. 

×
Subiecte în articol: Răzvan Cuc lotul 3 autostrada lugoj-deva