Minoritarii politicii româneşti şi istoria tumultuoasă a familiilor din care provin

Etniile din România nu şi-au limitat implicarea politică doar la UDMR şi la celelalte organizaţii ale minorităţilor naţionale. Celelalte partide au avut lideri politici importanţi proveniţi din mozaicul de minorităţi al României, iar în multe cazuri poveştile lor sunt cronici de familie care reiau la o scară mai mică istoria agitată a ţării din ultimul secol.

Puseele xenofobe de la începutul anilor 90 au dus la vehicularea în spaţiul public a unor „biografii” ale unor oameni politici în care figurau origini presupus infamante, cu accentul pus pe cele evreieşti sau ţigăneşti, politicieni care ar fi pus mâna pe destinele bietei noastre ţărişoare. Între timp, spiritele s-au mai calmat, mai ales că multe familii de români au printre strămoşii lor persoane de alte origini. La un moment dat, până şi Corneliu Vadim Tudor a simţit nevoia să achiziţioneze pentru PRM un ungur şi un evreu, foştii deputaţi Iuliu Furo şi Nati Meir, ca un fel de alibi împotriva acuzaţiilor de xenofobie. Între timp, România are un preşedinte german, de religie luterană şi a fost un la pas să aibă şi un premier de origine musulman, de origine tătară, pe Sevil Shhaideh. Însă originile mitului neamţului harnic şi serios în politică este ceva mai vechi decât ascensiunea lui Iohannis. Astfel, în 1992 primar al Romanului era ales un german, Otto Meyerhoffer, din partea PNL. Mitul încă are vitalitate în politica românească. Astfel, europarlamentarul Siegfried Mureşan i-a fost propus lui Iohannis de două ori pentru postul de premier din partea PMP. Mureşan are o mamă nemţoaică şi şi-a definitivat studiile în Germania. De asemenea, arhitecta Hildegard Brandl a emigrat cu familia pe când avea 5 ani. Reîntoarsă relativ recent în România, Brandl a fost una dintre figurile noi cu care Alina Gorghiu a vrut să reîmprospăteze garnitura de parlamentari liberali. Intrarea în Uniunea Europeană a permis ca cetăţenii celorlalte state europene să candideze la alegerile locale. Aşa a devenit cunoscută Clotilde Armand (USR), care a ratat la mustaţă fotoliul de primar al sectorului 1 la alegerile din iunie 2016. Cert este că teoria românilor „pur sânge” care ar trebui să conducă ţara nu a prins.

Strămoşi de peste mări

După 1990, trei prim-miniştri au avut origini „alogene” şi nu au ascuns acest lucru, dimpotrivă, s-au mândrit cu strămoşii lor. Petre Roman este pe jumătate evreu, pe linie maternă, în timp ce mama sa, Hortensia Vallejo, era din Spania. Părinţii săi s-au întâlnit în timpul războiului civil din Spania (1936-1939). Un alt premier, Călin Popescu-Tăriceanu, are origini greceşi, mama sa fiind pe trei sferturi grecoaică. „N-aş putea să vă spun cum a ajuns familia mea în România şi cum s-a stabilit la Constanţa, pentru că nu m-a interesat niciodată arborele genealogic. (…) Totuşi, îl auzeam pe tata că mai spunea că am fi rude cu familia Mavrocordat”, declara mama lui Tăriceanu. De asemenea, strămoşii pe linie paternă ai lui Victor Ponta purtau numele de Ponte şi proveaneau din oraşul italian Trieste, ei fiind aduşi în Transilvania în vremea împăratului Franz Joseph pentru a construi drumuri. Mama fostului premier îşi are strămoşii în Albania, la Moscopole, cândva un centru prosper al comunităţii aromânilor din Balcani. În plus, au apărut exemple că pentru maghiari politica există şi în afara PNL. În 2017 s-a ajuns în situaţia ca trei dintre partidele parlamentare să fie conduse de către etnici maghiari. Pe lângă UDMR, condus de Kelemen Hunor, în iunie 2017 Elek Levente, un om de afaceri din Cluj implicat într-o organizaţie civică locală, a preluat interimatul la şefia USR, după demisia lui Nicuşor Dan. Tot în vara trecută, Ludovic Orban a devenit preşedintele PNL, tatăl lui Orban fiind etnic maghiar din Braşov. Paradoxal, de atunci relaţiile PNL-UDMR s-au înrăutăţit constant.

Familia mea a venit din Trieste, la Pecica, a fost adusă de catre împăratul austro-ungar pentru a construi şi a pietrui drumul de la Pecica la Nădlac şi, uite, după o sută şi ceva de ani m-am dus cu domnul ministru Rus să constatăm cum am făcut în România, la intrarea din Europa în România, deci de la Nădlac la Pecica, 22 de kilometri de autostradă, foarte frumoşi, care se termină în câmp

Victor Ponta, iulie 2014

Cealaltă Românie

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

O situaţie aparte o reprezintă basarabenii stabiliţi în România. Deşi numărul lor este destul de mare, în politica românească sunt destul de slab reprezentaţi. Prima încercare a făcut-o fostul premier moldovean, Mircea Druc. A candidat ca independent la prezidenţialele din 1992, apoi a activat în PUNR şi apoi în PRM. În noiembrie 2008, a candidat din partea PDL într-un colegiu uninominal de Camera Deputaţilor din Suceava,dar a fost învins de Eugen Bejinariu (PSD). Ilie Ilaşcu a ajuns din închisoarea de la Tiraspol direct în Parlamentul României, în 2001, el fiind ales deputat pe listele PRM încă din 1996, când se afla în detenţie. În 2000-2008 a fost senator, însă activitatea sa politică la Bucureşti a fost relativ discretă. Mai spectaculoasă a fost cariera lui Eugen Tomac. A studiat în România, iar în 2005, la numai 24 de ani, a fost angajat la Cotroceni, iar în 2008 a devenit secretar de stat în MAE pentru românii de pretutindeni. Actualmente este deputat şi preşedinte executiv PMP, fiind practic moştenitorul desemnat la şefia partidului de către Traian Băsescu, cel care l-a sprijinit constant.

Babelul numelor

Chiar dacă istoria relaţiilor dintre românii şi ungurii ardeleni a fost una turbulentă, convieţuirea timp de o mie de ani a făcut ca mitul purităţii etnice să devină rizibil. Astfel, un deputat UDMR din legislatura trecută a avut pitorescul nume, pentru un maghiar, de Moldovan Jozsef. De asemenea, Kerekes Karoly a fost deputat de Mureş timp de 26 de ani, însă numele nu a dispărut dintre aleşii actualei legislaturi. Astfel, Viorica Cherecheş şi Florica Cherecheş sunt două deputate liberale, ambele din Ardeal. Situaţia arată complexitatea relaţiilor dintr-un spaţiu multinaţional, precum Transilvania. Apoi există un grup de femei politician care au luat numele soţilor care provin din alte ţări. Vicepremierul Ana Birchall este căsătorită din 1998 cu englezul Martyn Birchall, iar noul ministru pentru Românii de Pretutideni, Natalia Intotero (foto), poartă acest nume de la italianul Michele Massimiliano Intotero, împreună cu care gestionează afacerile familiei. Sevil Shhaideh şi-a primit numele de familie de la sirianul Akram Shhaideh, fost consilier la Ministerul Agriculturii din Siria. Legăturile acestuia cu regimul Bashar al-Assad sunt cauza probabilă pentru care Iohannis a refuzat, în decemrie 2016, să o numească premier. Fostul deputat Rodica Nassar, actualmente secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, este căsătorită cu libanezul Nassar Nassar, care a venit în România din cauza războiului civil din Liban şi a fondat Şcoala libaneză din Bucureşti. Tot din Liban provine şi soţul fostei deputate PSD Camelia Khraibani.