x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircea Badea: "Lăzăroiu e prea mic ca să am revelaţii despre el"

Mircea Badea: "Lăzăroiu e prea mic ca să am revelaţii despre el"

18 Ian 2011   •   12:16

Mircea Badea a comentat afirmaţiile făcute despre el de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, luni, la Hotnews.
Lăzăroiu a fost întrebat, în timpul unei discuţii online cu cititorii Hotnews, de ce nu l-a reclamat pe Mircea Badea la CNA "pentru injurii şi aluzii răutăcioase".
"Nu te poţi supăra pe un clovn. Mircea Badea crede că, dacă Voiculescu nu l-a obligat (încă) să poarte un nas roşu de plastic, lumea crede despre el că e mai mult decât un clovn. Nu, nu crede. E un clovn trist. Şi ştie şi el de ce. Pentru că şi dacă vrea să plece de acolo, la orice televiziune s-ar duce, ar primi aceeaşi ofertă - un post liber de clovn. Se pare că nu sunt şanse de recalificare în cazul lui", a răspuns el.

Afirmaţia lui Lăzăroiu a fost discutată, luni seară, în emisiunea "Sinteza zilei" de la Antena 3, de moderatorul programului, Mihai Gâdea, şi de invitaţii acestuia, Mircea Badea şi Victor Ciutacu.

Discuţia a pornit de la o caracterizare pe care preşedintele Traian Băsescu i-a făcut-o în trecut lui Sebastian Lăzăroiu, spunând: "Lăzăroiu se mişcă oriunde pică banul".
În acest context, Victor Ciutacu a spus: "Lăzăroiu, în anii de graţie 2005 şi 2006, a fost cu institutul pe care-l conduce, CURS, sub un contract cu Jurnalul Naţional, ziarul unde am onoarea să fiu încă redactor-şef, şi ne producea sondaje săptămânal pe banii motanului Felix, cum îi spune dânsul la televizor şi prin ziare, în interviuri. Doi ani de zile, până să plece la Cotroceni, cât a mâncat bani de la trustul Intact şi cât noi eram plătitorii, el era încasatorul,  ca o slugă umilă, venea cu hârtiuţele (...) Venea, îl chema la dezbateri (...) El se mişca bine unde pica banul. După aia a găsit un ban mai mare, s-a dus la palat".

În schimb, Mircea Badea a spus despre Lăzăroiu că i se pare "prea mic" ca să aibă "revelaţii" despre el.

×
Subiecte în articol: mircea badea