x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircea Geoana: "Nu cream functii pentru Iliescu"

Mircea Geoana: "Nu cream functii pentru Iliescu"

12 Mai 2005   •   00:00

"Statutul nu poate fi incalcat sub nici o forma. Ca presedinte al partidului, sunt garantul ca nu poate fi modificat pentru nimeni si nimic", a declarat ieri presedintele PSD, Mircea Geoana, referitor la crearea unei functii pentru Ion Iliescu.

Aceasta declaratie survine unei atmosfere tensionate din ultima vreme in PSD in care a fost avansata plecarea lui Ion Iliescu din partid, alaturi de apropiatii sai, si facuta inainte de Consiliul National de astazi, in care este asteptat un discurs dur al fostului sef al statului, dar si o lamurire a situatiei sale. Ceea ce a transmis Geoana inainte de Consiliul de astazi a fost ca lui Ion Iliescu nu i se poate oferi o alta functie decat ceea ce prevede statutul adoptat de Congres, fiind in acest fel exclusa si varianta unei pozitii de presedinte de onoare. "Nu este vorba de a oferi ceva dlui presedinte Iliescu pentru ca nu-i ia nimeni ce are. Nu de functie duce lipsa (...) Daca doreste sa ramana implicat intr-o formula pe care o gasim si o gaseste ca fiind utila si constructiva, noi suntem deschisi. Daca nu doreste sa ocupe o functie explicita, este decizia dansului, dar nu putem crea functii dincolo de statut", a spus Geoana. El s-a aratat convins ca Iliescu nu isi va anunta astazi decizia de a pleca din partid.

MEMBRI. Structurile centrale ale PSD au fost ieri completate cu reprezentantii din teritoriu ai partidului. In BPN au fost cooptati 10 noi membri, intre care primii 8 presedinti de organizatii, care reprezinta cele 8 regiuni de dezvoltare economica: Constantin Contac - Botosani, Bunea Stancu - Braila, Constantin Nicolescu - Arges, Ion Calin - Dolj, Victor Vaida - Hunedoara, Tiberiu Marc - Salaj, Ovidiu Natea - Muressi Gabriel Oprea - Ilfov. Mandatul acestora va fi variabil, in functie de fiecare regiune, astfel incat, prin rotatie, vor veni in BPNsi ceilalti sefi de filiale, mai putin cei care fac deja parte din birou datorita unei alte functii.

In ceea ce priveste Bucurestiul, liderul filialei Dan Ioan Popescu ar putea avea un mandat mai lung decat cel al lui Gabriel Oprea, seful organizatiei Ilfov (Bucurestiul si Ilfovul alcatuind o regiune), o varianta vehiculata fiind 20 de luni pentru Popescu si 4 luni pentru Oprea. (Lavinia Dimancea)

×
Subiecte în articol: politic