Liderul PSD, Mircea Geoana, a admis ieri ca temele lansate de Ion Iliescu in discutie publica, direct sau indirect, creeaza "probleme de claritate la nivelul partidului".
Presedintele PSD, Mircea Geoana, nu crede in posibilitatea ca Ion Iliescu sa isi dea demisia din partid, asa cum se vehicula ieri in presa. "Sunt convins ca domnul Ion Iliescu nu va demisiona, sunt in acelasi timp convins de faptul ca in PSD avem cu totul alte prioritati, cum strangem randurile, cum revenim la guvernare. De aceea, orice incercare de a stimula sau de a redeschide stari tensionate sau semne de intrebare cu privire la congresul din aprilie este contraproductiva", a spus Geoana. El se bazeaza pe faptul ca fostul sef al statului isi va pastra "limpezimea judecatii". "Avem cu totii un interes sa avem un PSD puternic si unit", a adaugat Geoana, subliniind ca vremea in care partidul facea prima pagina cu tensiunile din interior trebuie sa se incheie. "Am stat si ieri de vorba cu el si sunt convins ca in acest moment e o speculatie de presa din partea celor care vor sa continue o anumita dezbatere vizavi de PSD", a adaugat liderul Geoana. PROBLEME. Liderul PSD a admis totusi ca temele lansate de Iliescu in discutie publica, direct sau indirect, creeaza totusi "probleme de claritate la nivelul partidului". In acest context, el a reamintit de avertismentele pe care le-a dat acum 10 zile celor care perturba prin mesaje contradictorii unitatea de mesaj a partidului. Cat despre eventualele dezvaluiri pe care ar urma sa le faca Ion Iliescu privind fapte de coruptie, Geoana a sustinut ca, daca ar fi existat astfel de dovezi, el considera ca acestea ar fi fost prezentate de Iliescu in timpul mandatului sau. Intrebat daca nu s-a saturat sa tot explice astfel de atitudini ale unor membri marcanti ai partidului, Mircea Geoana a raspuns cu un avertisment implicit: "Inca nu m-am saturat, dar asta nu inseamna ca rabdarea mea este nelimitata".Citește pe Antena3.ro