Jurnalul National a intrat in posesia unei inregistrari care il are ca
protagonist pe senatorul PSD Miron Mitrea. Inregistrarea este o
discutie telefonica pe care Mitrea a avut-o cel mai probabil cu sotia
sa, vineri, 19 decembrie cind a avut loc alegerea conducerii Senatului.
Va prezentam transcrierea integrala acestei convorbiri.
Am vrut să candidez la funcţia de vicepreşedinte al Senatului şi mi-a spus că nu pot că e funcţia PC-ului. Că e un protocol secret semnat de el şi Dan Voiculescu. Până nu e aprobat de Consiliul Naţional, nu e valabil, aşa că eu candidez. Şi după o oră jumate de scandal cu nea Dan, îmi pare rău că mă cert cu Dan Voiculescu, după o oră jumate de ceartă zice să supunem la vot dacă desfiinţăm protocolul cu PC-ul. Vreau să candidez. Tu mă ştii că-s încăpăţânat.
Bineînţeles. Nu ştiu. Dacă e un protocol semnat, el nu e valabil. Şi supune el la vot...Bă dacă faci vot, fă-l secret, nu vot deschis, să-mi frică la el. Şi aia 30 de zăpăciţi...Eu am plecat. Am văzut că nu mă lasă...Au votat 30 de papagali. Papagali... oameni simpli, care i-a păcălit Geoană că D-le, dacă nu se votează, nu mai e valabil protocolul, nu se mai face guvernarea. Auzi...iese PC-ul. Şi dacă iese Pc-ul, toate actele nu mai sunt valabile. Nu mai spune, mă. Şi i-am spus: bă, nu eşti sănătos. Nu, d-le. Şi votează ăia că nu am voie să candidez. M-am dus la crâşmă, am mâncat la restaurant, frumos şi mă sună aştia că nu intră PDL-ul în sală. Ăştia de la PDL, bă vezi că nu intrăm în sală cu Voiculescu. Refaceţi votul. Geoană nu poate. Orice face, trebuie să-l ajute şi pe Voiculescu.
Nu, iubi, că nu mă las, tu ştii că nu mă las. Că le e frică.. le-am spus în şedinţă. ei ziceau să mă retrag eu. eu nu mă retrag, mă. faceţi voi şmecherii şi mă daţi la o parte. de 3 ore stă parlamentul blocat. Asta-i viaţa, bă, băiete, e complicată. Nu-l mai las, bă. Mi-am băgat şi m-am băgat. Mi.am băgat colţii în gâtul lui, până nu-i rup beregata nu mă las. Nu-s probleme. Sunt cu colţii în beregata lui şi nu-i mai dau drumul. Mie îmi pare rău că l-am băgat pe Dan Voiculescu în treaba asta, eu chiar n-am nicio treabă cu asta. dar cu Geoană am. Cu Geoană am probleme. mi-am băgat dinţii în beregată şi nu-i mai scot. Asta e! Numai, lu ăla i-am rupt beregata, nu-l mai las. La următoarea şedinţă mai atac o dată, mai atac o dată, mai atac o dată, până îl rup. Că n-au nimica, nu mai au niciun sprijin. Că ieri i-am făcut. tu ai înţeles ieri ce s-a întâmplat. că a fost 4-0 pentru mine. Asta-i viaţa. Vanghelie, i-am spart. Şi pe Vanghelie, şi pe toţi. am rămas eu singur, dar mi-am adus trupa din ţară. Mi-am adus cavaleria, au venit băieţii mei serioşi. da, povestim. pup-o pe naşa! Mai vorbim.
Citește pe Antena3.ro