x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mişcarea Populară, în linie dreaptă

Mişcarea Populară, în linie dreaptă

26 Sep 2011   •   08:59

Prim-vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde a declarat, astazi, ca va propune in sedinta BPN al PDL sa se hotarasca inceperea demersului de constituire a Miscarii Populare, care sa fie finalizat la inceputul lunii decembrie.

"Voi propune astazi in BPN sa discutam despre Miscarea Populara, sa hotaram odata inceperea acestui demers politic pe care sa il finalizam la inceputul lunii decembrie", a precizat Frunzaverde inaintea sedintei BPN.

Potrivit lui Frunzaverde, din Miscare Populara ar trebui sa faca parte grupari politice, reprezentanti ai societatii civile, ONG-uri, grupari sindicale, daca vor dori, dar si persoane fizice.

"Este un sistem pe care a fost construit de exemplu si Partidul Popular European, dar nu numai PPE, in care si persoane fizice care nu doresc sa fie inregimentate intr-un partid politic, grupare politica, pot sa participe, insa in calitate de persoana fizica la o asemenea miscare, cum este cazul acestei miscari populare. Va trebui sa modificam insa legislatia in acest sens, in sensul ca si persoanele fizice sa poata sa faca parte din asemenea grupari, care sa candieze ulterior in alegeri", a adaugat Frunzaverde.

El a mai spus ca principalul obiectiv al Miscarii Populare ar fi coagularea fortelor de centru-dreapta si deschiderea spre societatea romaneasca. Frunzaverde a aratat ca exista discutii in interiorul partidului pe aceasta tema si crede ca de acum acest demers va fi mai clar.

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la TVR 1, ca, in opinia sa, trebuie pregatita ideea de miscare populara pentru realizarea unei eventuale aliante, mentionand ca de aceea a si rugat-o pe fiica sa sa inregistreze la OSIM aceasta denumire.

"Eu cred ca trebuie pregatita ideea de miscare populara pentru realizarea unei eventuale aliante. De aceea am si rugat-o pe fiica mea sa inscrie la oficiul asta pentru denumiri...", a spus Basescu, potrivit Mediafax. El nu a dorit sa faca mai multe precizari privind momentul realizarii unei eventuale aliante sau despre componenta acesteia.

Fiica cea mare a sefului statului, Ioana Basescu, a depus, in 11 aprilie, la OSIM, o cerere de inregistrare a marcii "Miscarea Populara", domeniile asociate fiind educatie, instruire, divertisment, servicii stiintifice si tehnologice, crearea calculatoarelor, servicii juridice, personale si sociale.

×