x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Miza moţiunii lui Dragnea: votul prin corespondenţă?

Miza moţiunii lui Dragnea: votul prin corespondenţă?

de Marius Gîrlașiu    |    10 Aug 2016   •   14:53
 Miza moţiunii lui Dragnea: votul prin corespondenţă?
Sursa foto: Adrian Manolache

PSD a anunţat prin vocea lui Liviu Dragnea că intenţionează să trântească Guvernul Cioloş printr-o moţiune de cenzură care să lase Cabinetul cu puteri limitate până la alegerile parlamentare. Dacă planul lui Dragnea ar deveni realitate, Executivul n-ar mai putea să corecteze prin ordonanţă de urgenţă legea votului prin corespondenţă – ceea ce ar reprezenta un avantaj imens pentru social-democraţi la alegerile pentru noul Parlament.

„S-au strâns foarte multe lucruri rele pe care acest Guvern le-a făcut şi ne gândim serios la varianta unei moţiuni de cenzură, la începutul lunii septembrie, care să transforme acest Guvern într-un Guvern interimar, cu atribuţii limitate”, a ameninţat liderul PSD la începutul săptămânii. Deocamdată, Dragnea şi Tăriceanu se feresc să ia o decizie finală, însă ultima sesiune a Legislativului ar putea începe în toamnă cu o moţiune de cenzură la adresa Cabinetului tehnocrat. Oficial, Liviu Dragnea acuză Guvernul că tratează cu dispreţ problema impozitelor pentru veteranii de război, însă motivul real ar fi cu totul altul. Coincidenţă sau nu, ameninţările transmise de şeful PSD apar în contextul în care Guvernul Cioloş se pregăteşte să modifice legea votului prin corespondenţă printr-o ordonanţă de urgenţă, imediat după vacanţa parlamentară. Asta în situaţia în care statisticile AEP în privinţa românilor care s-au înscris până acum în Registrul Electoral sau cer secţii noi de votare în străinătate arată de-a dreptul îngrijorător. Ministrul pentru diaspora, Maria Ligor, avertiza săptămâna trecută că fără intervenţia de urgenţă a Guvernului, scandalul votului din străinătate la prezidenţialele din 2014 riscă să se repete la o scară mult mai mare la finalul anului. „În raport cu ce am avut în 2014 sau în 2012, sau în 2008, vom avea un număr dramatic mai mic de secţii de vot decât am avea dacă am aplica aceeaşi regulă pe care am cunoscut-o anterior”, a explicat Ligor după consultările cu liberalii.

UDMR, direct afectată

Potrivit legii, un Cabinet interimar ar avea puterile amputate, iar rolul Executivului ar deveni unul pur decorativ în relaţia cu Parlamentul. Până la depunerea jurământului de către membrii noului Cabinet, Guvernul interimar „continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă, Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege”, se arată în legea de funcţionare a Executivului. Astfel, Guvernul tehnocrat nu s-ar mai putea atinge de legea votului prin corespondenţă, iar suplimentarea numărului de secţii de vot din diaspora ar rămâne un vis dacă legea va rămâne în forma actuală. Aşa se explică şi reacţia liderului UDMR, Kelemen Hunor, care s-a arătat încântat de ideea unui Guvern interimar, în condiţiile în care maghiarii ar avea mari probleme cu pragul electoral de 5%, raportat la o prezenţă mai mare la vot cu sprijinul românilor din diaspora. „Un guvern interimar cu atribuţii limitate până la alegeri, până la formarea unui nou Guvern, nu ar fi o problemă pentru România, nu ar fi o tragedie. Noi avem nemulţumirile noastre, care cresc faţă de acest Guvern, dar în acest moment nu pot să spun dacă am vota, nu am vota, am susţine sau nu o moţiune de cenzură. Argumente ar exista”, a precizat liderul Uniunii, semn că UDMR şi-ar apăra cu orice preţ şansele de a accede în viitorul Parlament dacă ALDE şi PSD depun moţiunea de cenzură.

Maria Ligor, ministrul pentru diaspora: „În Italia am avut, în 2012, 56 de secţii de vot, în 2014 – 51. În baza legii actuale, dacă nu vor fi înfiinţate la cerere secţii de vot, vom ajunge la 11. În Spania, de la 41 de secţii de vot în 2012 ajungem la 10 secţii de votare în această toamnă. La fel, în Republica Moldova, de la 21 de secţii în 2014 ajungem la 6. În Statele Unite, unde în 2008 aveam 30 de secţii de votare, ajungem la 5 secţii de votare”

4.286 de români din diaspora au optat până acum pentru votul prin corespondenţă, iar 1.195 au cerut secţii noi de votare.

“Cu alte cuvinte, Dragnea, Ponta şi Tăriceanu leagă de mâini şi de picioare guvernul Cioloş pentru a-l arăta apoi cu degetul şi a-l acuza că este incompetent şi nu face nimic. Preferă ca întrega ţară să rămână în stand-by timp de trei luni pentru ca ei să facă un joc de imagine de care să profite electoral şi să câştige alegerile”, susţine deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.

×