Senatorii au ţinut, miercuri, în plen, un moment de reculegere pentru victimele atacului terorist din Kabul, Afganistan, atac soldat şi cu decesul unui reprezentant al misiunii diplomatice române.
Momentul de reculegere a fost propus de senatorul PSD Titus Corlăţean, vicepreşedinte al Senatului.
"Am luat cunoştinţă cu consternare de toate informaţiile care ne-au fost transmise în legătură cu atacul terorist de la Kabul. Condamn cu toată forţa, cu fermitate atacul terorist de amploare. (...) Au fost zeci de victime, persoane decedate şi răniţi, inclusiv un membru al reprezentanţei diplomatice româneşti, cu competenţă în materie de securitate. Un bărbat care a decedat după ce a dat măsura curajului, pentru că a fost unul dintre cei care au contribuit în zonă la stoparea acestui atac terorist. Exprim profundul regret pentru pierderea acestei vieţi şi a tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în atacul terorist şi suntem alături de familia îndoliată. Exprim, în egală măsură, speranţa că celălalt cetăţean român al misiunii diplomatice româneşti şi toţi ceilalţi cetăţeni străini care au fost răniţi se vor însănătoşi. Suntem, de asemenea, alături de familiile lor", a afirmat Corlăţean în plenul Senatului.
El consideră că "statul român trebuie să onoreze cum se cuvine jertfa cetăţeanului român".
"Au fost făcute propuneri pentru funeralii naţionale. Cred că este o propunere absolut corectă", a adăugat Corlăţean.
Senatorul PSD a menţionat că România trebuie să continue să susţină eforturile internaţionale de combatere a terorismului şi acţiunile de instaurare a păcii şi stabilităţii durabile în Afganistan.
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit şi altul a fost grav rănit în atacul terorist care a avut loc în noaptea de luni spre marţi la Kabul. În total, au fost ucise 16 persoane şi rănite alte 120, conform agenţiilor de presă străine. AGERPRES