x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Monitorizare CNA - Puterea si opozitia la TV

Monitorizare CNA - Puterea si opozitia la TV

07 Oct 2004   •   00:00

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a realizat in perioada 16-30 septembrie o monitorizare a principalelor emisiuni de stiri radio si tv care a avut in vedere modul in care respectivele posturi au impartit spatiul de emisie intre reprezentantii puterii si cei ai opozitiei.

CNA a aplicat regula celor trei parti conform careia o treime din timpul total destinat exprimarii punctelor de vedere trebuie alocat opozitiei parlamentare, o treime majoritatii parlamentare, iar cealalta treime reprezentantilor autoritatii publice centrale, adica premier, ministri etc.

TVR 1. Conform acestei monitorizari, la postul public de televiziune autoritatile centrale au beneficiat de 50,1% din timpul de emisie, opozitia parlamentara de 22%, majoritatea parlamentara de 23%, iar UDMR de 4,1%. Personalitatea politica cea mai mediatizata a fost Nastase cu 14 aparitii in acest interval, urmat de Basescu ( 9 aparitii) si Geoana cu 7 aparitii. La capitolul partide, cel mai mediatizat a fost PSD cu 22,2%, urmat de PD cu 9,9%, PRM cu 6,2%, PNL cu 5,9%, UDMR cu 4,1%, PUR cu 1,6% iar 50,1% din timpul de emisie a revenit autoritatilor publice centrale.

ANTENA 1. La acest post tv majoritatea parlamentara a beneficiat de 37,3% din timpul alocat stirilor politice, autoritatile publice centrale de 32%, opozitia 25,5% iar UDMR 5,3%. In acest interval Traian Basescu a fost cel mai mediatizat politician cu noua aparitii, urmat de Mircea Geoana cu cinci aparitii. Premierul Adrian Nastase a beneficiat de trei aparitii. Cate doua aparitii au avut fostul lider PNL, Theodor Stolojan, si vicepresedintele PUR, Codrut Seres. In privinta partidelor politice, PSD a fost cea mai mediatizata formatiune, cu 24,4% din timpul alocat stirilor politice, iar PUR a ocupat 12,8% din timpul stirilor politice. In clasament urmeaza PD cu 11% din timp.

PRO TV. Autoritatile publice au beneficiat de 45,4% din timpul alocat stirilor politice, opozitia de 28,3%, majoritatea parlamentara de 22,7%, iar UDMR de 3,6%. Cele mai multe aparitii, noua, le-a avut Traian Basescu, urmat de ministrul Blanculescu (patru) si ministrul de Externe Mircea Geoana (trei). PSD a fost cel mai mediatizat partid, cu 22,7%, urmat de PD cu 18,7%. (Monica Iordache, Aniela Nine)

×
Subiecte în articol: politic timpul aparitii