Liderul PC, Dan Voiculescu, l-a chemat in judecată pe procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, pentru abuz in serviciu, iar departamentul juridic al partidului a cerut in instanţă verificarea averii fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei.
Motivul pentru care Dan Voiculescu l-a chemat in judecată pe Daniel Morar este că acesta a solicitat SRI ascultarea telefoanelor familiei liderului PC "fără să aibă o bază legală". "S-a făcut o comisie de anchetă in Parlament, care mi-a transmis că nu a reuşit să obţină de la SRI confirmarea şi, ca atare, mi-a sugerat că singura cale legală posibilă este chemarea in judecată a lui Daniel Morar, lucru pe care l-am şi făcut. El a semnat o scrisoare către primul adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, in care ii spunea că doreşte telefoanele, adresele, contactele legate de familia mea, poliţie politică cu alte cuvinte, şi am considerat că, dacă nu iau atitudine fermă ca parlamentar, abuzurile vor continua, iar abuzurile nu fac casă bună cu democraţia", a arătat Dan Voiculescu. In ce o priveşte pe Monica Macovei, liderul conservator a precizat că aceasta nu şi-a depus declaraţia de avere cănd a părăsit postul de ministru, lucru care este obligatoriu prin lege. "Considerăm că, dacă nu a depus-o, are ceva de ascuns. Avem unele suspiciuni in legătură cu cumpărarea unui teren in Paradisul Verde pe care l-am găsit, ne-am lămurit, iar organele de anchetă trebuie să-şi facă datoria, chiar dacă vorbim despre un exponent al justiţiei romăneşti, de fostul ministru de Justiţie", a arătat el.
PENSII. Referindu-se la controversa iscată intre PD, PNL şi PSD cu privire la cum şi cine a majorat pensiile, Dan Voiculescu a precizat că paternitatea iniţiativei este mai puţin importantă, "important este că s-a făcut". "Noi am făcut o propunere pentru un fond de solidaritate de 1%, pe care unii parlamentari l-au refuzat, acum aud că ar dori să-l aprobe dacă-l mărim la 2%. N-avem nimic impotrivă. Atăt timp căt este in beneficiul oamenilor care au nevoie de solidaritate socială, pe noi nu ne deranjează că ni se fură ideile, important este ca ele să fie aplicate", a spus liderul PC.