x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă "Salvaţi metroul bucureştean" iniţiată de PDL

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă "Salvaţi metroul bucureştean" iniţiată de PDL

03 Apr 2013   •   15:26
Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă "Salvaţi metroul bucureştean" iniţiată de PDL

Moţiunea simplă iniţiată de PDL intitulată "Salvaţi metroul bucureştean" a fost respinsă, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, fiind exprimate doar 71 de voturi "pentru" moţiune, 211 fiind "împotrivă" şi 11 abţineri, informează mediafax.ro.

În cursul dezbaterilor, deputaţii USL şi ai PDL s-au învinovăţit reciproc de situaţia metroului bucureştean, reprezentanţii PDL arătând că, din cauza actualei puteri, lucrările la metrou au fost sistate, iar cei ai USL arătând că acest lucru nu este adevărat, iar fosta guvernare nu a dat banii necesari.

Deputatul PSD Dumitru Chiriţă a declarat, la dezbaterea moţiunii PDL pe tema metroului, că aceasta este "un autodenunţ" al iniţiatorilor şi că se impune o comisie de anchetă pentru a verifica activitatea Metrorex din perioada 2009-2012.

"Este un autodenunţ al celor care se cred populari, este o nostalgie după perioada comunistă. Grupul PDL visează la vremurile în care prestatorii făceau vizite la sediul partidului", a spus Chiriţă.

Deputatul PNL Radu Ţimpău a spus că moţiunea este un exerciţiu demagogic "marca PDL" şi că este "lipsită de obiect şi plină de ipocrizie".

Reprezentantul PC Damian Florea a spus că moţiunea PDL "operează cu minciuni şi dezinformare" şi i-a criticat de miniştrii Transporturilor din guvernarea PDL pentru situaţia lăsată la metrou.

Andreea Paul (PDL) a susţinut, însă, că guvernanţii acuali "nu sunt capabili nici măcar" să continue proiectele începute de democrat-liberali.

Deputatul PDL Alexandru Nazare a spus că opoziţia recunoaşte performanţa actualei puteri de a tăia din bugetul Transporturilor 1.700.000 lei fonduri nerambursabile şi 7 milioane lei fonduri rambursabile. El a adăugat că primul ministru Victor Ponta încurcă tronsoanele de la metrou şi leii cu euro.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a precizat, în timpul dezbaterilor, că el ar fi de acord ca parlamenatrii şi presa să meargă să vadă dacă se lucrează sau nu la metrou. "Sunt de acord să luăm acum un microbuz, să mergem cu toată presa, să vedem dacă se lucrează sau dacă nu se lucrează", a spus Fenechiu. El a arătat că "se lucrează" la metrou şi acest lucru reiese din situaţiile de lucrări pe care le primeşte. "Poate nu se lucrează atât de mult cât aş vrea eu", a mai spus Fenechiu.

Deputatul PPDD Cornel Comșa a spus că partidul său a votat alături de PDL moţiunile legate de Oltchim şi Schengen, dar această moţiune "pare o scrisoare plângăcioasă". 

×
Subiecte în articol: motiune simpla metrou bucuresti metrorex