x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Moţiunea PD-L, adoptată de deputaţi

Moţiunea PD-L, adoptată de deputaţi

de Dana Piciu    |    20 Feb 2008   •   00:00
Moţiunea PD-L, adoptată de deputaţi
Sursa foto: Marin Raica/

Moţiunea simplă a PD-L prin care se cerea anularea taxei auto de pri­mă înmatriculare şi restituirea ba­nilor cetăţenilor, fără ca aceştia să apeleze la procese în instanţe, a fost ieri adoptată de Camera Deputaţilor cu 158 de voturi “pentru”, 89 “îm­po­tri­vă” şi 7 abţineri

Moţiunea simplă a PD-L prin care se cerea anularea taxei auto de pri­mă înmatriculare şi restituirea ba­nilor cetăţenilor, fără ca aceştia să apeleze la procese în instanţe, a fost ieri adoptată de Camera Deputaţilor cu 158 de voturi “pentru”, 89 “îm­po­tri­vă” şi 7 abţineri. Ca şi premierul Tăriceanu, ministrul Fi­nan­­ţelor, Va­rujan Vosganian (foto), a anunţat că Guvernul va prezenta Parlamentului, până la sfârşitul acestei luni, o ordonanţă de urgenţă care va mo­difica reglementările în ceea ce priveşte taxa de primă în­ma­triculare. El a mai spus că în do­cu­ment se va menţiona clar faptul că banii obţinuţi astfel vor fi des­tinaţi fondului de mediu. Noul proiect de ordonanţă va menţine criteriul potrivit căruia o maşină cu o normă de poluare mai mare – non-euro, Euro 1 sau Euro 2 – va plăti mai mult decât un automobil Euro 4, iar autoturismele Euro 5 vor fi exceptate de la plata taxei. Preşedintele Ca­merei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat că pre­vederile moţiunii simple adoptate ieri nu sunt obligatorii pentru Guvern, iar acesta poate să preia ceea ce consideră necesar din textul moţiunii.

×
Subiecte în articol: politic