Deputaţii PNL iau în calcul astăzi posibila retragere a moţiunii simple pe tema acordului cu FMI, după ce conţinutul acestui document a fost publicat încă de miercurea trecută pe site-ul instituţiei. Moţiunea PNL îşi propunea să acuze Guvernul că ascunde prevederile acordului extern de împrumut şi cerea publicarea acestuia spre informarea românilor.
În mod normal conform deciziei conducerii Camerei Deputaţilor iniţiativa PNL ar trebui suspusă dezbaterii plenului în această seară. Autorul textului, deputatul Bogfdan Olteanu se gândeşte însă să propună renunţarea la acest demers în cadrul şedinţei de astăzi a grupului parlamentar al partidului.
"De principiu, am discutat şi cu cei de la UDMR să dezbatem tema", a precizat Olteanu, care a precizat însă că decizia finală va fi luată în cadrul şedinţei grupurilor parlamentare.
În opinia parlamentarului liberal, chiar dacă a rămas fără obiect, moţiunea şi subiectul Acordului cu FMI ar trebui dezbătute din punct de vedere politic.
Senatul şi Camera Deputaţilor dezbat luni, în şedinţe separate, două moţiuni simple ale opoziţiei - una pe tema Acordului cu FMI şi cealaltă pe tema situaţiei din Armată, o decizie privind eventuala renunţare la cea privind Fondul urmând a fi luată în cadrul şedinţei grupului parlamentar.
Liberalii mai au astăzi în discuţie o altă moţiune de această dată pe doemniul apărărioi naţionale. Depusă la Senat, moţiunea simplă cu titlul "Demnitatea Armatei, călcată în picioare de ministrul 0,2%" cere demisia ministrului Apărării, Mihai Stănişoară, şi adoptarea de măsuri în domeniu.
Moţiunea iniţiată de liberali se referă la problemele de persanal din MApN, scăderea veniturilor militarilor, în urma efectelor bugetare, şi la incoerenţa în gestionarea programelor de înzestrare strategică.
În moţiune se mai solicită ca soldaţii şi gradaţii voluntari să poată rămână în armată până la 45 de ani, faţă de 40 de ani în prezent şi punerea în practică a unei rectificări bugetare, pentru ca militarii să îşi poată primi sporurile ca până acum.
antena3.ro
Citește pe Antena3.ro