Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Inalt Prea Sfintia Sa Pimen Suceveanul, a adresat ieri multumiri publice primului-ministru Adrian Nastase pentru decizia Guvernului de a atribui acestei arhiepiscopii, cu titlu de improprietarire, 90.000 ha teren forestier.
ANIELA NINE
REACTIE. IPS Pimen apreciaza solutia gasita de Guvern in ceea ce priveste padurile administrate pana in 1948 de Fondul Religionar Ortodox din Bucovina
|
REZOLVARE. "Marturisim in frica lui Dumnezeu: Excelenta Sa Domnul Prim-Ministru Adrian Nastase, prin fapta sa, de improprietarire a Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor cu cele 90.000 ha padure, s-a inscris in randul marilor ctitori si ocrotitori ai manastirilor si bisericilor monumente definitiv istorice, valorilor de patrimoniu aflate in aceste locasuri de inchinare din Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor", se arata in comunicatul prin care IPS Pimen Suceveanul ii multumeste public premierului Adrian Nastase. Considerand aceasta rezolvare ca fiind "judicioasa si multumitoare", inaltul prelat arata ca din venitul celor 90.000 ha se vor putea acoperi toate cheltuielile necesare pentru ingrijirea bisericilor si manastirilor monumente istorice aflate in proprietatea arhiepiscopiei. Totodata aceste fonduri, "cu o judicioasa economie", vor putea fi utilizatate si pentru ajutorarea batranilor sau copiilor aflati in caminele Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor sau ale statului, existente in judetul Suceava.
DISCUTII. Solutia improprietaririi Arhiepiscopiei a fost convenita de premierul Adrian Nastase cu inalta fata bisericeasca in urma discutiilor din 23 octombrie, dupa lungi discutii, in care reprezentantii arhiepiscopiei au solicitat restituirea in totalitate a celor 192.000 de hectare de padure pe care le-a administrat, pana in 1948, Fondul Religionar Ortodox din Bucovina. Premierul Nastase a explicat in cadrul sedintei de Guvern de joi in care s-a adoptat proiectul de lege ca nu este vorba de "retrocedare", ci de "improprietarire", ceea ce presupune transferul din fondul public in cel privat a acestei suprafate de teren forestier. In felul acesta, contributia statului la restaurarea si intretinerea monumentelor respective, care in prezent se ridica la circa 50 miliarde lei anual, s-ar reduce semnificativ, la o valoare mult mai mica prevazuta in standardele UNESCO de protejare a monumentelor. Proiectul de lege adoptat de Guvern va fi trimis in procedura de urgenta Senatului.
APRECIERE
"Am apreciat ca aceasta rezolvare a solicitarilor noastre este judicioasa si multumitoare. Acum, putem spune cu multumire adusa Lui Dumnezeu si mare recunostinta Excelentei Sale, Domnului Prim-Ministru Adrian Nastase: avem asigurate resursele suficiente, sigure si constante necesare ingrijirii valorilor de patrimoniu aflate in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor" - Inalt Prea Sfintia Sa PimenCitește pe Antena3.ro