x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Năstase: Dacă partidul nu reacţionează, e de mămăligă

Năstase: Dacă partidul nu reacţionează, e de mămăligă

27 Ian 2011   •   21:18

 Liderul PSD Adrian Năstase, a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că partidul său ar trebui să reacţioneze în legătură cu cazul Nicolescu, menţionând că altfel formaţiunea s-ar dovedi "de mămăligă" şi precizând că şeful statului conduce, acum, un regim criminal.

Năstase s-a declarat mirat de faptul că "oamenii încă nu au început să iasă în stradă".

"Dacă partidul ăsta, din care fac şi eu parte, nu reacţionează nici acum, înseamnă că este un partid de mămăligă. Trebuie să reacţioneze politic în ţară, şi preşedinţii ceilalţi de CJ, dar şi primarii, şi oamenii care ştiu ce a însemnat Nicolescu trebuie să iasă în momentul în care se va judeca recursul şi să spună care este şi punctul lor de vedere, nu numai această mecanică politică pe care în momentul de faţă, printr-o justiţie controlată politic, Băsescu o foloseşte. Este un moment de răscruce, după părerea mea s-a umplut paharul şi este nevoie de o reacţie foarte dură", a spus Năstase.

El a adăugat, comentând faptul că preşedintele CJ Argeş a suferit un infarct la arestare, că şeful statului conduce un regim criminal.

"În momentul în care pentru nişte jocuri politice oameni serioşi, care au muncit în ţara asta sunt aduşi în situaţii de sănătate şi în condiţiile în care ajung să fie expuşi oprobiului public, sunt umiliţi în public, starea lor de sănătate este afectată, în mod evident că aceste decizii sunt criminale", a spus liderul PSD.

×