x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Actualul și viitorul premier din România au avut întâlniri cu prim-ministrul sud-coreean

Actualul și viitorul premier din România au avut întâlniri cu prim-ministrul sud-coreean

de Redacția Jurnalul    |    10 Mai 2023   •   17:15
Actualul și viitorul premier din România au avut întâlniri cu prim-ministrul sud-coreean
Sursa foto: Lucian Alecu

Actualul premier Nicolae Ciucă și viitorul premier Marcel Ciolacu s-au întâlnit miercuri cu prim-ministrul sud-coreean Han Duck-soo. Politicienii au discutat despre colaborarea economică dintre România și Coreea de Sud.

Nicolae Ciucă a anunțat că a vorbit cu omologul sud-coreean despre oportunitățile de cooperare economică dintre cele două țări.

„Premierul sud-coreean mi-a transmis interesul companiilor din țara sa pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă, dar și pentru reabilitarea primelor două. Tot în domeniul nuclear, am încurajat implicarea Coreei de Sud în proiectele care privesc dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR). Experiența și priceperea sud-coreeană în acest domeniu vor fi un câștig pentru România, iar această colaborare va contribui la câștigarea independenței noastre energetice”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

Proiectele se derulează în cadrul Parteneriatului Strategic pe care România îl are de 15 ani cu Coreea de Sud. Acestea au fost analizate și în cadrul întâlnirii pe care premierul sud-coreean a avut-o cu viitorul prim-ministru român, Marcel Ciolacu.

„Toate proiectele discutate în decembrie 2022 la Seoul reprezintă, de fapt, o foaie de parcurs pentru noua etapă a Parteneriatului Strategic dintre țările noastre. Vom lucra foarte strâns pentru a facilita investițiile greenfield, dar și fabrici de producție ale companiilor sud-coreene în România. În acest sens, am vorbit despre oportunități în domenii precum energia verde sau tehnologiile digitale, despre domeniul semiconductorilor, dar și de sporirea legăturilor dintre IMM-urile dintre țările noastre”, a declarat Marcel Ciolacu.

În cadrul întâlnirilor, părțile au mai discutat despre extinderea colaborării în industria de apărare, securitate cibernetică, educație și inovație. De asemenea, a fost semnat un memorandum de colaborare între porturile Constanța și Busan care va duce la intensificarea transportului de mărfuri între cele două state și la realizarea de investiții în logistică și tehnologie portuară.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca Marcel Ciolacu