x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă: România rămâne alături de Ucraina în cea mai grea perioadă din istoria sa recentă

Ciucă: România rămâne alături de Ucraina în cea mai grea perioadă din istoria sa recentă

de Redacția Jurnalul    |    10 Oct 2023   •   19:45
Ciucă: România rămâne alături de Ucraina în cea mai grea perioadă din istoria sa recentă
Sursa foto: Facebook

România a fost alături de Ucraina din prima zi a războiului și va continua să fie, cât timp va fi nevoie, i-a transmis marți Nicolae Ciucă președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„România rămâne alături de Ucraina în cea mai grea perioadă din istoria sa recentă, garantând tot sprijinul pe care îl poate oferi pentru ca pacea, drepturile fundamentale și respectul pentru viețile omenești să primeze”, susține Nicolae Ciucă, după ce s-a întâlnit marți, la Palatul Parlamentului cu președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski, despre care spune că este „una dintre figurile emblematice ale luptei pentru libertate în aceste vremuri”.

Președintele Senatului artă că România susține obiectivele de integrare europeană și de securitate ale Ucrainei.

„Ca români, înțelegem bine această dorință firească a ucrainenilor de a trăi la fel ca ceilalți europeni, într-o țară liberă, sigură, democratică și prosperă. De aceea, România susține integral obiectivele de integrare europeană și de securitate ale Ucrainei. Acesta a fost și drumul României după ieșirea din sfera de influență a Moscovei, care s-a dovedit a fi calea cea mai bună pentru toată Europa de Est”, adaugă Ciucă.

El spune că România a fost alături de Ucraina din prima zi a războiului și va continua să fie, cât timp va fi nevoie. El amintește că peste 5,3 milioane de cetățeni ucraineni au tranzitat țara noastră, iar peste 100.000 de refugiați se află acum aici, beneficiind de sprijinul statului român, al organizațiilor non-guvernamentale și al cetățenilor.

„Pentru că știm bine ce a însemnat în istoria noastră ideologia imperialistă a Moscovei, ne dorim ca Ucraina să iasă cu bine din această grea încercare istorică, pentru a se alătura comunității statelor libere. Victoria împotriva cruzimii și a crimelor va fi benefică fiecărui cetățean ucrainean, român sau al oricărui stat care prețuiește libertatea și democrația”, a adăugat Nicolae Ciucă.

(sursa: Mediafax)

                                                                  ››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca Volodimir Zelenski