x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicolae Moga a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne

Nicolae Moga a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne

30 Iul 2019   •   12:40
Nicolae Moga a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne

Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, şi-a anunţat demisia din funcţie, marţi, la doar şase zile de la preluarea portofoliului MAI.

"În urma unei discuţii pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al Guvernului României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii", a spus Nicolae Moga, în cadrul unei declaraţii de presă.

Demisia lui Nicolae Moga vine înaintea şedinţei CSAT în care urmează să se discute despre raportul MAI cu privire la modul în care s-a acţionat în cazul celor două adolescente ucise la Caracal.

×