x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ofertă și contraofertă. Patru ministere pentru disidenții ALDE. Parlamentarii pregătesc un nou grup

Ofertă și contraofertă. Patru ministere pentru disidenții ALDE. Parlamentarii pregătesc un nou grup

de Ion Alexandru    |    24 Sep 2019   •   08:36
Ofertă și contraofertă. Patru ministere pentru disidenții ALDE. Parlamentarii pregătesc un nou grup

Mișcări politice spectaculoase pe partea de centru-stânga. Surse din cadrul PSD afirmă că Viorica Dăncilă ia în calcul ca, în eventualitatea prezentării în Parlament, pentru un vot de încredere, va propne restructurarea Executivului și predarea a unui al patrulea post ministerial pentru reprezentanții ALDE nemulumiți de deciziile politice luate, în ultimele două luni, de Călin Popescu Tăriceanu. În acest context, deputații care au demisionat recent din ALDE urmează să înființeze un grup mixt, în Camera Deputaților, denumit „Grupul Social Liberal”. La Senat, Daniel Zamfir este amenințat de Tăriceanu cu excluderea din partid, după ce senatorul a anunțat că este foarte posibil să se afilieze grupului parlamentar al PSD, pentru a nu pierde șefia Comisiei Economice. Iar Teodor Meleșcanu îl avertizează, la rândul lui, pe Tăriceanu că disidenții vor încerca să refacă grupul ALDE din Senat.

 

Toți parlamentarii care au fost excluși sau care au demisionat din ALDE încearcă să înființeze, la Camera Deputaților, un grup mixt, denumit „Grupul Social Liberal”, iar demersul va deveni oficial mâine, chiar în plenul Camerei. Iar grupul nou va urma să fie compus atât din membrii aleși pe listele ALDE, cât și din foști deputați PNL și USR, care nu mai fac parte din partidele respective. Surse politice arată că, inițial, grupul ar fi trebuit să se numească ALDE, însă sigla și denumirea sunt înregistrate la OSIM de Călin Popescu Tăriceanu, existând, totodată, un litigiu și cu formațiunea europeană cu același nume.

 

Și la Senat, o mișcare similară

O inițiativă similară ar urma să fie negociată și la Senat, unde actualul președinte, Teodor Meleșcanu, încearcă să reactiveze Grupul ALDE. Ambele grupuri ar urma să se disocieze de deciziile luate de Călin Popescu Tăriceanu și să colaboreze, în continuare, cu PSD, în vederea continuării guvernării.

În acest sens, și PSD pregătește o lovitură spectaculoasă, după anunțul făcut de Viorica Dăncilă, prin care a invitat trei membri ALDE să facă parte din Executiv, în ciuda deciziei partenerilor să iasă de la guvernare. Astfel, odată cu prezentarea în Parlament, la votul pentru restructurare, PSD va ceda, conform unor surse politice, un al patrulea minister pentru ALDE, consolidând, astfel, relația de colaborare cu disidenții din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Calculele sunt extrem de simple și arată că dacă acest plan va izbuti, șansele unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului sunt aproape nule.

 

O nouă posibilă afiliere la grupul PSD

Iar Călin Popescu Tăriceanu se mai confruntă cu o situație delicată, la Senat. Unde senatorul Daniel Zamfir a confirmat, ieri, că ia în calcul o afiliere a sa la grupul PSD. „După cum știți, în momentul în care se desființează un grup, parlamentarii fie se afiliază unui grup parlamentar existent, fie rămân independenți. Pentru mine nu este o soluție să fiu parlamentar independent, deoarece eu vreau să promovez niște legi care să fie votate de Parlamentul României. Ca atare, voi lua decizia cea mai favorabilă. Probabil că mă voi afilia grupului PSD”, a precizat Daniel Zamfir.

Reacția lui Călin Popescu Tăriceanu nu a întârziat să apară. Liderul ALDE a precizat că a luat notă de declarațiile colegului său și că nu este deloc surprins. „Toți cei care acționează împotriva interesului ALDE și vor să-și găsească drumul cu PSD își vor pierde calitatea de membru sau vor fi excluși. PSD dorește să redistribuie funcțiile pe care le avem noi în Biroul Permanent. Numai că pozițiile, dacă vor fi repartizate, nu vor reveni PSD. PSD va avea de pierdut și le vor reveni celorlalte partide”, avertizează liderul ALDE.

×