Opoziţie degeaba

PNL tot ameninţă cu moţiunea de cenzură pe tema impozitului forfetar, însă grupurile sale parlamentare din Cameră şi Senat au atât de puţini membri, încât nu pot strânge nici măcar numărul necesar de semnături pentru depunerea moţiunii.

De adoptarea ei şi implicit trântirea Guvernului nici nu poate fi vorba. Oricum, vremurile când Opoziţia depunea în medie o moţiune pe lună par de mult apuse.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Bogdan Olteanu, a reluat ameninţările cu moţiunea de cenzură la adresa Cabinetului Boc dacă majoritatea parlamentară va adopta ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului în care este prevăzut impozitul forfetar.

Actuala configuraţie parlamentară creează însă toate premisele ca anunţul lui Olteanu să rămână doar la stadiul de ameninţare. Şi aceasta pentru că articolul 113, alineatul 2 din Constituţie prevede că "moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor".

Cu alte cuvinte, liberalii trebuie să strângă de la cei 471 de senatori şi deputaţi cel puţin 117 semnături pentru a putea depune moţiunea de cenzură. Cum PD-L şi PSD+PC sunt la putere, iar UDMR este cu un picior la putere, unul în opoziţie şi pune condiţii, rămâne ca PNL să strângă semnături de la propriii parlamentari. Numai că PNL are 65 de deputaţi şi 28 de senatori, în total 93 de parlamentari, iar până la 117 mai e, deci insuficient pentru a strânge măcar numărul necesar pentru depunerea moţiunii.

Cât despre adoptarea ei, nici vorbă, Constituţia fiind drastică, mai ales că e vorba de căderea Guvernului. Astfel, acelaşi articol 113, alineatul 1 prevede: "Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor".

Ca urmare, pentru adoptarea moţiunii este nevoie de jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor, adică 236 de voturi.

POSIBIL SPRIJIN
Dacă PNL i s-ar alătura UDMR, atunci parlamentarii celor două partide vor putea strânge numărul necesar de semnături pentru depunerea moţiunii. Celor 93 de parlamentari liberali li se adaugă cei 31 ai UDMR, numărul lor total ridicându-se la 124, mai mult decât necesarul, respectiv 117, dar insuficient pentru a şi adopta moţiunea de cenzură.

Calculele dau bine pe hârtie, dar în practică lucrurile nu stau la fel de bine. Deşi nu exclude sprijinirea PNL, liderul UDMR nu îmbrăţişează ideea necondiţionat. "Deci, în principiu, am putea avea o astfel de moţiune de cenzură. Să vedem cu ce conţinut şi, bineînţeles, trebuie să ne consultăm şi cu colegii noştri din grupurile parlamentare", a declarat Marko Bela.

Mai mult, spune el, în această privinţă nu există "nici o grabă, nu e o chestiune de ore sau de zile". Pe de altă parte, preşedintele Uniunii a arătat că trebuie să se ajungă şi la o concluzie în ceea ce priveşte conţinutul moţiunii, "dacă se va referi în exclusivitate la problema bugetului sau şi la alte probleme".



Mai mult, deputatul UDMR Borbely Laszlo a venit ieri cu o soluţie diferită de cea a liberalilor în ceea ce priveşte ordonanţa privind impozitul forfetar dacă aceasta va trece de Parlament: reprezentanţii Uniunii ar putea să o atace la Curtea Constituţională. Cât priveşte moţiunile simple, liberalii le pot depune fără probleme la Camera Deputaţilor, unde e nevoie de minimum 50 de semnături, dar nu şi la Senat, unde trebuie să strângă 35 de semnături.

Regulamentul Camerei prevede că o moţiune simplă se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, iar liberalii ar avea noroc doar dacă ar fi numai ei în sală şi ar vota toţi pentru. În schimb, Regulamentul Senatului nu este atât de generos: pentru adoptarea unei moţiuni simple e nevoie de majoritatea voturilor senatorilor, respectiv 69 de voturi pentru.

MOŢIUNI ÎN CIFRE
Principala armă a opoziţiei în Parlament, moţiunea a fost nelipsită în legislatura 2004-2008. Bilanţul activităţii parlamentare de control a Executivului în legislatura trecută arată şase moţiuni de cenzură, 15 moţiuni simple la Camera Deputaţilor (din care trei admise) şi alte 13 moţiuni simple la Senat (şi tot trei admise). Prima încercare de detronare a Cabinetului Tăriceanu a venit la scurt timp după înscăunare, în iunie 2005.

Depusă de parlamentarii PSD, moţiunea a criticat activitatea Guvernului în direcţia integrării europene, având titlul "Dictatura şi incompetenţa Guvernului Tăriceanu împotriva integrării europene a României". Anul următor a mai pus de două ori la ruletă soarta Guvernului, PSD revenind, mai întâi, alături de PRM, cu "Antireforma sănătăţii", iar apoi pe cont propriu, cu moţiunea "Guvernul Tăriceanu - fapte şi minciuni".

În 2007, parlamentarii şi-au mai încercat de două ori forţele cu Executivul, una dintre moţiuni fiind intitulată semnificativ "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece", iar cealaltă, "1.000 de zile de haos. Sfârşitul guvernării de dreapta". Ultima încercare de trimitere în vacanţă a Guvernului a avut loc cu puţin timp înainte de alegerile uninominale, în octombrie 2008, moţiunea "Educaţia rămâne, Guvernul pleacă" neavând însă reuşită.

Instrument parlamentar care critică sectorial activitatea Guvernului, moţiunile simple au fost aproape la ordinea fiecărei luni în Legislativ. În cei patru ani de mandat, miniştrilor Cabinetului Tăriceanu li s-a cerut demisia de nu mai puţin de 28 de ori. În şase situaţii, deşi moţiunile au fost admise, prin interpretarea Regulamentului, miniştrii vizaţi au scăpat de demitere. Învăţământ, agricultură, sănătate, justiţie au fost domeniile cele mai criticate de Opoziţie.