x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Oprişan: Să impunem prin lege ca în România să nu mai fie urmăriţi oameni, ci faptele

Oprişan: Să impunem prin lege ca în România să nu mai fie urmăriţi oameni, ci faptele

de Mediafax    |    08 Noi 2013   •   13:29
Oprişan: Să impunem prin lege ca în România să nu mai fie urmăriţi oameni, ci faptele

Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan susţine că trebuie impus "o dată pentru totdeauna" prin lege ca în România să nu mai fie urmăriţi oameni, ci faptele, el plângându-se totodată că pedepsele cu închisoarea prevăzute pentru demnitari sunt mult mai mari decât pentru cetăţenii simpli.

Oprişan, care este preşedintele UNCJR, a vorbit vineri, la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD, despre importanţa pe care o are în procesul de descentralizare inclusiv cadrul legal privind sancţionarea sau urmărirea penală a aleşilor locali.

"Noi avem obligaţia, ca şi cel mai mare partid al României, să spunem lucrurilor pe nume şi în dialog cu întreaga societate românească să impunem o dată pentru totdeauna, prin lege, ca în România să nu mai fie urmăriţi oameni, aşa cum inclusiv guvernele trecute au procedat. În România trebuie urmărite fapte, iar faptele trebuie pedepsite pe bază de indicii temeinice şi probe, atât. Pentru că orice cetăţean are dreptul la un proces echitabil, în care părţile să fie egale şi care merită soluţionat într-un termen rezonabil", a declarat vicepreşedintele PSD.

Oprişan a ţinut să sublinieze că PSD nu este împotriva justiţiei, dar a acuzat instituţii ale statului de "hărţuirea" aleşilor locali.

"Nu suntem împotriva justiţiei, trebuie spus foarte clar, dar suntem pentru o justiţie corectă, care să fie aceeaşi pentru toţi. Guvernele României, din 2000 încoace, au făcut legi neconstituţionale care convin mai marilor ţării şi în care se spune că un cetăţean dacă este simplu primeşte doi ani de închisoare, dar dacă el este demnitar al acestui stat primeşte 15 ani de închisoare. Şi cu toate aceste aberaţii ne confruntăm, iar ele sunt instrumente la mâna unor instituţii din România pentru a hărţui unii sau alţii dintre cei care nu stau cu capul în poziţia ghiocelului. Eu sunt unul dintre ei, hărţuirea mea a început în 2005, odată cu venirea Alianţei DA la putere", a afirmat vicepreşedintele PSD.

De asemenea, Oprişan a precizat că procesul de descentralizare va trebui să beneficieze de sprijinul financiar cuvenit pentru a putea avea un sens.

"Dacă nu vom face descentralizarea, dacă nu vom asigura financiar acest proces, pentru că financiar este cel mai important lucru fără de care descentralizarea nu are nicio valoare. De ce? Pentru că guvernele de dreapta ale României din 2008 încoace n-au făcut altceva, din incompetenţă, neştiind să găsească surse de finanţare pe lângă deficitul naţional, neştiind să ia măsuri care să creeze plus valoare. Au făcut un lucru simplu, au furat de la autorităţile locale. În ultimii ani, autorităţilor locale din România li s-au furat 7,5 miliarde de lei", a susţinut vicepreşedintele PSD.

El a precizat că "într-o discuţie cât se poate de serioasă" cu premierul Victor Ponta şi Guvernul s-a decis ca în anii următori sumele alocate autorităţilor locale să crească treptat.

"Am decis împreună că anii următori, 2014, 2015, 2016, vom reveni la cuantumul sumelor defalcate din impozitul pe salarii care revin evident fiecărei comunităţi în parte, să revenim asupra lor, şi mai mult decât atât tot procesul de descentralizare să fie finanţat prin anexă la bugetul de stat, pentru a nu exista niciun fel de problemă", a mai spus Oprişan.

Totodată, el a lansat o serie de critici la adresa fostului premier Adrian Năstase, pe care l-a acuzat că este adeptul centralismului.

"Din nefericire, mai avem etape de parcurs, pentru că un distins coleg de-al nostru, nu o să-i dau numele, care a condus un guvern important în perioada 2000-2004 făcea alaltăieri din nou în paginile unui ziar central teoria statului centralizat. Nevoia ca România să rămână un stat centralizat. România va rămâne prin voinţa cetăţenilor ei un stat naţional, suveran şi independent, dar descentralizarea şi aducerea puterii lângă cetăţean nu are nicio legătură cu aceste atribute fundamentale ale României. Nimeni nu a cerut altceva decât pârghiile necesare ca să facem cetăţenilor comunităţii noastre o viaţă mai bună. De aceea descentralizarea trebuie realizată în România", a susţinut vicepreşedintele PSD. 

×
Subiecte în articol: marian oprisan descentralizare