Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat marți că la nivelul partidului și a coaliției s-a luat decizia de a participa la ședința privind moțiunea de cenzură, dar „să nu votăm”.
„Și la nivelul coaliției, și în partid am luat decizia la moțiunea de cenzură să fim prezenți și să nu votăm astfel încât să arătăm lipsa de majoritate și gratuitatea acestui demers politicianist al PSD”, a spus marți Ludovic Orban.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat luni seara, la Antena 3, în ceea ce privește eventualele semnale că oameni din PNL ar vrea să voteze moțiunea, că „există asemenea semnale, atât la liderii de grup, cât și la mine personal”.
„Vom continua negocierile. Am terminat negocierile cu partenerii sociali, deoarece am vrut să vedem în primul rând de la patronate, de la IMM-uri, de la sindicate, dacă este oportun să depunem o astfel de moțiune de cenzură. Cu toții au spus foarte clar că este oportun să depunem moțiunea de cenzură și acest guvern să plece. Am negociat textul moțiunii, l-am finalizat cu partenerii sociali, cu ceilalți parteneri și cu grupul AUR. Se vor regăsi pasaje de la fiecare cuprinse în moțiune”, a declarat Marcel Ciolacu.
Ciolacu e de părere că moțiunea se va depune miercuri, urmând să fie votată săptămâna viitoare, în așa fel încât să se încadreze în această sesiune.
(sursa: Mediafax)