x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Am votat pentru o Românie dinamică, modernă, încrezătoare în forțele sale

Orban: Am votat pentru o Românie dinamică, modernă, încrezătoare în forțele sale

06 Dec 2020   •   08:46
Orban: Am votat pentru o Românie dinamică, modernă, încrezătoare în forțele sale

Premierul Ludovic Orban a votat pentru „o Românie dinamică, modernă, încrezătoare în forțele sale” și îi îndeamnă pe români să își exprime opțiunile electorale.

„E o zi decisivă pentru evoluția ulterioară a României. Românii au puterea să decidă în ce direcție se va îndrepta România. Îi invit pe români să participe la această decizie fundamentală pentru destinul României”, a spus Orban.

Acesta a adăugat că a votat pentru dezvoltarea României, pentru „o Românie dinamică, modernă, încrezătoare în forțele sale, care să fie respectată la nivel internațional. Am votat pentru reforme substanțiale, pentru o orientare euroatlantică clară a României, pentru un plan de dezvoltare care să permită saltul pe care România îl merită”.

Premierul a dat asigurări că dacă măsurile de protecție sanitară sunt respectate nu există risc de contaminare.

„Nu vă luați după cei care spun că e periculos să mergeți la vot, mergeți cu încredere și folosiți-vă puterea pe care o aveți, puneți-va pecetea pe soarta României”, a adăugat Orban, menționând că duminică românii au libertate de mișcare.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban