x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban despre o dezbatere Iohannis - Dăncilă: Când avem rezultatele, stabilim strategia pentru turul al doilea

Orban despre o dezbatere Iohannis - Dăncilă: Când avem rezultatele, stabilim strategia pentru turul al doilea

11 Noi 2019   •   15:25
Orban despre o dezbatere Iohannis - Dăncilă: Când avem rezultatele, stabilim strategia pentru turul al doilea

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, legat de invitaţia adresată de liderul PSD, Viorica Dăncilă, preşedintelui Klaus Iohannis de a participa la o dezbatere înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale că urmează ca liberalii să stabilească strategia de campanie după ce vor fi publicate rezultatele finale ale primului tur. El a adăugat că este foarte mulţumit de modul în care au fost organizate alegerile.

"În seara asta avem o şedinţă a echipei de campanie. Când avem rezultatele, stabilim strategia şi în funcţie de asta vom face public", a spus Orban, întrebat pe această temă.

El a adăugat că are "convingerea că preşedintele va câştiga în turul doi cu un scor foarte mare".

"Ne pregătim pentru turul doi să facem o campanie directă adresată oamenilor. Ce ne interesează pe noi este să arătăm oamenilor care este proiectul preşedintelui, soluţiile preşedintelui şi capacitatea de a pune în practică aceste soluţii pentru a convinge un număr cât mai mare de oameni să vină la vot să voteze cu preşedintele", a afirmat Ludovic Orban.

Liderul liberal a susţinut că scorul obţinut de Klaus Iohannis este "un rezultat apropiat de obiectivul urmărit".

"Sigur, aşteptăm rezultatul final. Ne bucurăm că preşedintele a avut un scor foarte bun în diaspora, unde existau tot felul de presupuneri legate de opţiunile politice ale diasporei. Sunt foarte mulţumit că alegerile au fost organizate în condiţii foarte bune, aproape fără incidente şi mai ales că românii, indiferent că au votat în ţară sau în diaspora, au putut să-şi exercite dreptul de vot fără nicio constrângere, fără umilinţă, fără să stea la cozi fără să le fie pusă în pericol exercitarea acestui drept fundamental", a completat Orban.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a reiterat, luni, invitaţia către preşedintele Klaus Iohannis de a participa la o dezbatere, înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale. "Ne pregătim foarte mult pentru a avea o dezbatere, dorim foarte mult ca preşedintele Klaus Iohannis să vină la o dezbatere sau cel puţin la o dezbatere. Avem în acest sens invitaţii de la câteva televiziuni şi noi le dăm curs acestor invitaţii, dar în mod real avem nevoie de un adversar. În primul tur nu am văzut o dorinţă din partea domnului Iohannis. L-am provocat în mai multe rânduri", a afirmat Steriu. AGERPRES

×