x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Nu am nimic cu cei din IT; PNL nu va lua nicio decizie fără consultarea mediului de afaceri

Orban: Nu am nimic cu cei din IT; PNL nu va lua nicio decizie fără consultarea mediului de afaceri

03 Iun 2019   •   18:36
Orban: Nu am nimic cu cei din IT; PNL nu va lua nicio decizie fără consultarea mediului de afaceri

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, referitor la afirmaţiile sale legate de angajaţii din IT că îşi susţine punctul de vedere, adăugând, însă, că partidul nu va lua nicio decizie fără consultarea mediului de afaceri şi a partenerilor sociali.

"PNL a adoptat un document în cadrul Consiliului Naţional, care se numeşte 'Principiile bunei guvernări'. Printre principiile bunei guvernări este inclusă transpunerea principiului non-discriminării şi egalităţii în faţa legii, care înseamnă inclusiv egalitate din punct de vedere fiscal. Eu nu am anunţat că avem o măsură pe care am decis-o în cadrul programului de guvernare, mi-am exprimat un punct de vedere pe care îl susţin şi anume că mi se pare normal ca orice cetăţean român care obţine venituri, indiferent că sunt obţinute din dividende, din drepturi de autor, din muncă salarială, din activităţi independente desfăşurate, toţi plătesc impozite şi mi se pare perfect normal ca toate categoriile de cetăţeni români care înregistrează venituri aşa cum toţi plătesc impozit să plătească şi cei care nu plătesc astăzi impozit", a explicat Orban, la Parlament.

El a subliniat, însă, că PNL nu va lua nicio decizie fără consultarea mediului de afaceri şi a partenerilor sociali.

"Nu am nimic cu cei care lucrează în IT. Ceea ce am spus a fost legat de modul în care PSD gândeşte politicile creând privilegii pentru unii din dorinţa de a-şi dezvolta un electorat captiv. Vă mai dau un exemplu: voucherele de vacanţă. Nu mi se pare normal ca toţi angajaţii din sectorul public să beneficieze de vouchere de vacanţă, în timp ce angajaţii din mediul privat să beneficieze de vouchere de vacanţă numai dacă doreşte compania", a afirmat Orban.

Întrebat dacă nu se teme că în urma unor astfel de măsuri cei din IT vor pleca din ţară, liderul PNL a răspuns: "România are nevoie de reindustrializare. Ce să facem? O să dăm facilităţi fiscale pentru toţi inginerii TCM, inginerii de maşini unelte, pentru toţi maiştri, pentru toţi prelucrătorii prin aşchiere, pentru toate categoriile? România are nevoie să-şi relanseze industria de petrol şi gaze. Ce să facem, o să dăm facilităţi? România se confruntă cu un exod al medicilor. Ce să facem, o să folosim ca şi mijloc de a preveni plecarea unor oameni (...) generalizând? În România nu o să mai plătească nimeni impozit la un moment dat. Nimeni nu a spus că de mâine PNL va introduce măsura X. Am exprimat un punct de vedere care este bine să fie cunoscut, pentru că, atunci când vrei să stimulezi dezvoltarea în diferite domenii de activitate, ai foarte multe pârghii la dispoziţie pe care le poţi folosi fără a genera discriminare".

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Mediaş, ca nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiţi de plata impozitului pe venit.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: orban IT pnl