x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Probabil Daea a renunţat la ordinul cu porcii, de frica cormoranilor

Orban: Probabil Daea a renunţat la ordinul cu porcii, de frica cormoranilor

29 Mar 2019   •   14:36
Orban: Probabil Daea a renunţat la ordinul cu porcii, de frica cormoranilor

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, l-a ironizat vineri, într-o conferinţă de presă la Drobeta Turnu Severin, pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţinând că acesta a renunţat la ordinul care stabileşte că o fermă se subzistenţă are maxim cinci capete de porci, de frica cormoranilor.

"Aţi văzut ultima ispravă a lui Daea? A emis un ordin care a stat în vigoare 24 de ore. Probabil a renunţat la ordinul cu porcii, de frica cormoranilor. Eu am informaţiile că este abrogat acest ordin, dacă nu l-a abrogat până acum, oricum va fi abrogat. O asemenea mostră de idioţenie mai rar mi-a fost dat să văd", a declarat liderul PNL, în cadrul conferinţei de presă.

Liderul PNL a precizat că Petre Daea este cel care, în calitate de ministru, a luat măsuri de încurajare a creşterii unor specii de porci care trăiesc în stare de semi-libertate, precum Mangaliţa şi Bazna şi împrăştie orice fel de virus.

"O asemenea idioţie nu poate fi comparată decât cu prestaţia lui Daea din faţa Parlamentului European, a Comisiei. Am discutat cu europarlamentari din alte ţări după prestaţia lui Daea, care erau sideraţi şi care nu puteau să înţeleagă", a conchis Ludovic Orban.

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat, vineri, ministrului Agriculturii, Petre Daea, să anuleze ordinul pentru stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României.

Ordinul privind stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României a fost adoptat pe 18 martie.

Prin acest ordin se stabilesc, la articolul 1, dimensiunile pentru exploataţiile de creştere a suinelor pe teritoriul României, astfel: a) ferma de suine de subzistenţă - exploataţie agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg; b) ferma de suine mică - exploataţie agricolă cu un efectiv cuprins între 6 - 20 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg; c) ferma de suine medie - exploataţie agricolă cu un efectiv cuprins între 21 - 130 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg; d) ferma de suine mare - exploataţie agricolă cu un efectiv de peste 130 de capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban Petre Daea