x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: PSD şi ALDE au desfiinţat Parlamentul, în speranţa disperată că mai pot să stoarcă nişte voturi

Orban: PSD şi ALDE au desfiinţat Parlamentul, în speranţa disperată că mai pot să stoarcă nişte voturi

13 Mai 2019   •   16:15
Orban: PSD şi ALDE au desfiinţat Parlamentul, în speranţa disperată că mai pot să stoarcă nişte voturi

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat luni PSD şi ALDE că au "desfiinţat" Parlamentul, ''în speranţa disperată că mai pot să stoarcă nişte voturi pe ultima sută de metri''.

"Îi acuz public pe cei de la PSD-ALDE că au desfiinţat Parlamentul, în speranţa disperată că mai pot să stoarcă nişte voturi pe ultima sută de metri. Noi eram pregătiţi pentru o moţiune pe fonduri europene, în care să tragem un semnal grav de alarmă că riscăm să pierdem miliarde şi miliarde de euro din cauza incapacităţii Guvernului şi că se mai poate face ceva pe ultima sută de metri în condiţiile în care se trezesc la realitate cei care conduc zona fondurilor europene", a spus Orban, având în vedere activitatea de la Parlament în aceste ultime săptămâni de campanie.

El a susţinut, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, că cifrele prezentate de fostul ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb sunt nişte "minciuni gogonate" şi nu au nicio legătură cu realitatea.

"Dacă dăm la o parte fazările, şi anume decontările care au început în exerciţiul financiar trecut, şi dacă dăm la o parte părţile directe asupra cărora Guvernul nu are niciun fel de merit şi niciun fel de contribuţie, adevărata rată a absorbţiei este în jur de 6%. Chiar şi la această rată a absorbţiei meritul principal nu îl are Guvernul, ci autorităţile locale, în special autorităţile locale care sunt conduse de reprezentanţi ai PNL. România are dreptul să beneficieze de finanţări nerambursabile de 42 miliarde euro în cursul exerciţiului financiar multianual 2014-2020 şi PSD-ALDE aduc România în situaţia de a pierde miliarde de euro, bani care ar fi putut veni pentru dezvoltarea infrastructurii, creşterea nivelului de civilizaţie în mediul urban mic sau cel rural, bani care ar fi putut veni pentru sprijinirea companiilor româneşti în procesul lor de dezvoltare şi de expansiune regională sau europeană, pentru dezvoltarea sistemului de educaţie sau realizarea spitalelor regionale", a afirmat Orban.

El a mai precizat că discuţiile despre moţiunea de cenzură pe care PNL o va depune vor avea loc după 26 mai. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban