x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban vrea suspendarea activităților agenților economici care nu respectă regulile sanitare

Orban vrea suspendarea activităților agenților economici care nu respectă regulile sanitare

09 Mar 2021   •   16:34
Orban vrea suspendarea activităților agenților economici care nu respectă regulile sanitare

Au fost agenți economici care, deliberat, au refuzat să respecte normele de protecție sănătății în pandemie, de aceea ar trebui suspendată activitatea celor care încalcă sistematic regulile de protecție sanitară, spune liderul PNL, Ludovic Orban, notează Mediafax.

„Au fost agenți economici care, deliberat, au refuzat să respecte normele de protecție sănătății în pandemie. Pentru această categorie de agenți este această măsură prin care să existe posibilitatea, în cazul încălcării sistematice a legilor de protecție sanitară, să se poată suspenda pentru 15 zile activitatea agentului economic respectiv, la două-trei abateri”, explică Ludovic Orban.

Orban a declarat, luni, că susține amendamentul prin care polițiștii ar putea suspenda activitatea restaurantelor, și nu numai, în cazul în care regulile impuse în perioada de pandemie sunt încălcate în repetate rânduri,

El afirma că nu doar primarii, care au în prezent această putere de a suspenda anumite activități, ci și polițiștii, trebuie să acționeze pentru desfășurarea unor activități în deplină siguranță.

×
Subiecte în articol: ludovic orban