x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Vrem să intervenim, dacă modificarea privind alegerea preşedinţilor de CJ nu va fi adoptată în Parlament

Orban: Vrem să intervenim, dacă modificarea privind alegerea preşedinţilor de CJ nu va fi adoptată în Parlament

19 Ian 2020   •   10:49
Orban: Vrem să intervenim, dacă modificarea privind alegerea preşedinţilor de CJ nu va fi adoptată în Parlament

Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul vrea să intervină în cazul în care „prin tergiversări procedurale” modificarea legislaţiei în privinţa alegerii preşedinţilor de consilii judeţene nu va fi adoptată pe cale parlamentară.

„În privinţa alegerii preşedinţilor de consilii judeţene, din cauză că şi UDMR susţine această alegere a preşedinţilor de consilii judeţene, există o şansă foarte mare ca acest proiect de lege să iasă din defuncta Comisie de cod electoral. Există o majoritate favorabilă să se poată adopta pe cale parlamentară, dar vom analiza să vedem clar ce se întâmplă. Şi aici vrem să intervenim în cazul în care prin tergiversări procedurale poate fi împiedicată adoptarea acestei modificări (...) adică, practic, respingerea Ordonanţei 40, cea care a reglementat schimbarea modului de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene. Şi poziţia noastră este foarte clară, vrem ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi de consilierii judeţeni”, a declarat premierul Ludovic Orban, duminică, într-un interviu acordat Hotnews.

Premierul a răspuns astfel întrebat dacă Guvernul intenţionează vreo modificare şi în cazul alegerii preşedinţilor de consilii judeţene.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban