16:29 • Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă care permite Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să îşi continue activitatea, după decizia Curţii Constituţionale prin care Legea CNSAS a fost considerată drept neconstituţională.• Cititi aici textul ordonantei - format doc
Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă care permite Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să îşi continue activitatea, după decizia Curţii Constituţionale prin care Legea CNSAS a fost considerată drept neconstituţională.
În document este clar specificat că ordonanţa de urgenţă produce efecte până la data adoptării unei noi reglementări care să armonizeze dispoziţiile Legii 187/1999 cu prevederile Constituţiei, prin prisma celor constatate prin decizia Curţii Constituţionale 51/2008.
• Cititi aici textul ordonantei - format doc
CNSAS - administrator, nu judecător
Ordonanţa de urgenţă privind continuarea activităţii CNSAS, care urma să fie aprobată azi de Guvern, a fost discutată ieri, până noaptea, de consilierii premierului, Stejărel Olaru şi Marius Oprea, cu reprezentanţii societăţii civile, forma finală fiind convenită după patru ore de dezbateri. Ordonaţa ar urma să reglementeze temporar activitatea CNSAS, în 45 de zile urmând să fie elaborat un alt act normativ, pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Consilierul premierului pe probleme de securitate naţională, Stejărel Olaru, ne-a declarat că noua legislaţie a CNSAS va fi elaborată împreună cu reprezentanţii societăţii civile, grupul de lucru urmând să fie constituit chiar azi. “Noua lege trebuie să reglementeze atribuţiile CNSAS de deconspirare a Securităţii şi procedura prin care se vor face verificările candidaţilor pentru diferite funcţii publice. Înclin ca noul act normativ să fie tot o ordonanţă de urgenţă, care să poată fi aplicat la alegerile locale din această vară”, ne-a declarat Olaru. Conform proiectului de ordonanţă, CNSAS are printre atribuţii “asigurarea exercitării dreptului de acces la propriul dosar întocmit de organele de Securitate ca poliţie politică”, "furnizarea la cerere a identităţii persoanelor care, utilizând nume conspirative, au contribuit cu informaţii la completarea dosarului numai dacă aceştia pot fi stabiliţi cu certitudine" şi "asigurară exercitarea dreptului de acces la informaţii de interes public cetăţenilor români, precum şi reprezentanţilor presei scrise şi audio-vizuale, partidelor politice, organizaţiilor neguvernamentale legal constituite, autorităţilor şi instituţiilor publice, în conformitate cu prevederile legii 544/2001". În plus, CNSAS "dă publicităţii informaţii şi documente care atestă implicarea organelor de Securitate şi a altor structuri politice şi represive ale regimului totalitar comunist în săvârşirea unor fapte grave împotriva vieţii, integrităţii fizice sau psihice şi libertăţii persoanei, precum şi a unor acte de trădare a intereselor naţionale".
Citiţi aici proiectul de act normativ