x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică OUG, vot pe articole

OUG, vot pe articole

17 Iun 2009   •   00:00

Deputaţii au adoptat ieri, pe articole, fără obiecţii, OUG 207/2008 vizând introducerea paşapoartelor biometrice, în timp ce în faţa Parlamentului un grup de persoane manifestau împotriva acestor paşapoarte.



Punerea în circulaţie a paşaportului cu date biometrice constituie o obligaţie asumată de România în baza calităţii de stat membru al UE, se arăta în expunerea de motive a ordonanţei. în şedinţa de plen nici un deputat nu a luat cuvântul la dezbateri, articolele fiind adoptate fără obiecţii. în timp ce ordonanţa era votată, pe holurile Parlamentului se auzeau strigătele de protest ale manifestanţilor aflaţi la intrarea în Parcul Izvor. Azi urmează să se dea votul final la această OUG.

×
Subiecte în articol: politic