x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pandele, suspendat

Pandele, suspendat

de Adriana Duţulescu    |    08 Feb 2010   •   00:00
Pandele, suspendat
Sursa foto: Liviu Adascalitei/Mediafax

Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a fost suspendat pentru un an din PSD. Decizia a fost luată ieri de Biroul Permanent al PSD Ilfov, după ce joi, la Consiliul Naţional al partidului, Pandele a avut un conflict cu Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti.



Primarul suspendat a spus ieri la Antena 3 despre Vanghelie, care coordonează filiala Ilfov, că face "politică de borfaş" şi este "o ghiulea" pentru Mircea Geoană şi PSD.

"Voi susţine pe oricine care va candida împotriva lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie", a mai spus Pandele. "Din punctul meu de vedere - nu ştiu ce hotărâre au luat - cred că este pripită şi greşită. Pandele trebuia lăsat să se termine Congresul şi după aceea să se întâmple ceea ce doreau ei să se întâmple cu el. Acesta este punctul meu de vedere. N-avea rost să creăm o vedetă din Pandele, o vedetă care nu există", a precizat Vanghelie.

×
Subiecte în articol: politic