18 parlamentari de la toate partidele au fost inlocuiti in timpul exercitarii mandatului dintr-un motiv sau altul. Conform Constitutiei Romaniei, âcalitatea de deputat sau de senator inceteaza la data intrunirii legale a Camerelor nou alese sau in caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces". Locurile ramase vacante sunt preluate de urmatorii plasati pe listele de candidati.
DANA PICIU, OANA STANCU
Cei mai multi dintre parlamentari si-au dat demisia ca urmare a intrarii in stare de incompatibilitate, dupa aplicarea Legii anticoruptie, altii au renuntat chiar inainte de a-si lua functia in primire pentru ca au fost numiti consilieri prezidentiali sau au preferat sa se ocupe de partidele lor, iar altii au decedat. La Camera Deputatilor au fost 11 astfel de cazuri, iar de la Senat 7.
DEPUTATI. Deputatul PSD de Bucuresti Constantin Teculescu a fost inlocuit pe 9 iunie 2003 de Dorin Daianu. Teculescu si-a dat demisia din Parlament pentru ca a fost numit in functia de presedinte al CEC. Dorin Daianu, cel care l-a inlocuit pe Teculescu, nu a avut nici un fel de activitate in Camera. CV-ul lui Daianu este extrem de sumar. Tot ce se poate afla de pe site-ul Camerei este ca a absolvit Institutul Politehnic Bucuresti. Nu are case, nu are masina, nu are bani. Un alt deputat PSD, Aurel Constantin Ilie, si-a dat demisia de la Camera pe 11 martie 2002, dupa ce a fost numit ambasador al tarii noastre la Moscova. Fost deputat de Maramures, Ilie este acum consilier prezidential. Nici el nu se poate lauda cu activitate bogata pe parcursul mandatului de deputat. In locul lui a venit la Parlament Radu Vasile Rosca. Acesta face parte din comisia de invatamant si in afara de momentul cand a depus juramantul nu a mai luat decat o singura data cuvantul in plen.
AMBASADORI.
Sapte senatori nu au avut nici ei un mandat plin de patru ani. Radu Timofte de exemplu a plecat in functia de director SRI la scurta vreme dupa ce a depus juramantul de senator PSD. Doar o luna de palamentar a avut si actualul ambasador in Franta, Oliviu Gherman. Succesorul sau, Constantin Alexa, a fost numit la randul sau la conducerea misiunii noastre diplomatice in Uzbekistan, locul sau in Senat fiind ocupat de Florin Rotaru. Cat a fost in Sala Omnia insa, Alexa nu a avut nici o initiativa legislativa, doar vreo cinci luari de cuvant in plen. Cel mai nou caz este al senatorului PSD Ion Predescu, un personaj nelipsit din paginile ziarelor si poate cel mai activ membru al Senatului. Nici el nu-si va duce mandatul la bun sfarsit, fiind numit judecator la Curtea Constitutionala, pe un mandat de noua ani. Fostul ministru al justitiei Rodica Stanoiu nu prea a avut de ales. Dupa ce a fost eliminata din echipa guvernamentala, Stanoiu a acceptat postul de consilier prezedential in locul lui Ioan Talpes si a trebuit sa renunte la Senat.
Senatorul liberal Dan Constantinescu a fost unul dintre parlamentarii activi, dar a parasit Senatul pentru un post mai bun: cel de presedinte al Libra Bank.
Trei deputati au demisionat imediat dupa ce au fost alesi
Parlamentar pentru trei luni
In cazul in care vor castiga la alegerile locale din acest an, parlamentarii care candideaza pentru functiile de primar sau consilier local trebuie sa-si dea si ei demisia din Camera sau Senat. Printre acestia se numara parlamentarii PSD Nicolae Sin (Primaria Giurgiu) si Fevronia Stoica (consiliul judetean Vrancea), Bogdan Niculescu-Duvaz (Primaria Capitalei), deputatul PUR Petre Naidin (Primaria Calarasi), deputatii PD Liviu Negoita (Primaria Sectorului 3 Bucuresti), Anca Boagiu (Primaria Sectorului 2), Emil Boc (Primaria Clujului), parlamentarii PRM Nicu Vasilescu (Primaria Sectorului 4), Daniela Buruiana (Primaria Sectorului 1), Nicolae Iorga (Primaria Brasov), Dan Rahau (Primaria Constantei), Ion Honcescu (Primaria Suceava), Mitica Dragomir (Primaria Capitalei), deputatul UDMR Szilagyi Zsolt (Primaria Oradea), parlamentarii PNL Viorel Coifan (Primaria Timisoara), Cornel Popa (Consiliul Judetean Bihor), Gheorghe Flutur (Consiliul Judetean Suceava), Ion Sarbulescu (Primaria Drobera Turnu Severin), Victor Dorbre (Primaria Galati). Cei 19 care ii vor inlocui pe actualii parlamentari se vor bucura de demnitate pentru trei luni, pana in noiembrie, cand se vor desfasura noi alegeri.Citește pe Antena3.ro


