x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlamentarii PNL, gata să demisioneze în masă

Parlamentarii PNL, gata să demisioneze în masă

de Gabriela Antoniu    |    22 Ian 2012   •   21:00
Parlamentarii PNL, gata să demisioneze în masă

La scurt timp dupa incheierea sedintei comune a Parlamentului, in care anuntau disponibilitatea parlamentarilor USL de a renunta la mandat, liderii USL au facut un prim pas in acest sens. Luni seara, dupa o sedinta informala, liderul PNL, Crin An­tonescu, a anuntat ca parlamentarii liberali doresc, dupa ce puterea a refuzat declansarea de anticipate, ca deputatii si senatorii USL sa demisioneze din functii.

'Din ce am discutat, deocamdata, in aceasta seara se poate degaja, si sunt mandatat sa comunic acest lucru, un consens in legatura nu numai cu disponibilitatea, dar cu dorinta parlamentarilor liberali de a ne retrage din acest Parlament si a nu reveni decat atunci cand vom reveni prin votul romanilor chemati la urne', a spus Antonescu. El a precizat ca nu a fost luata inca o de­cizie. 'Vom discuta cu partenerii nostri din PSD, din PC, si vom incerca a gasim o solutie comuna. Noi ne-am dori sa fie aceasta', afirmat An­tonescu.

'Parlament ilegal, ilegitim'
Liderul PNL a spus ca luni se­ara i s-au prezentat mai multe de­mi­sii sau mai multe intentii ale parla­men­tarilor liberali in acest sens. Un prim exemplu este deputatul PNL, Lu­dovic Orban. Crin Antonescu a spus ca Orban si-a scris demisia din Par­lament si i-a incredintat-o in cali­ta­te de presedinte al partidului, man­da­tandu-l sa o anunte public. 'A scris o demisie din Parlament, pe care nu a produs-o, deci nu a demisionat ca atare, ci mi-a incredintat-o in calita­te de presedinte al partidului, manda­tandu-ma sa o folosesc, sa o produc, sa o anunt public atunci cand va fi ca­zul. Cand vom lua o decizie oficiala, toata opozitia, o voi face', mai a afirmat Antonescu, spunand ca si alti liberali au urmat exemplul lui Or­ban, printre care si Mircea Diaconu.

Liderul PNL a admis ca exista pareri pro si contra acestei propuneri. 'La urma, noi am decis, cel putin in acest moment, ca dorim sa facem asa cum am spus, si asta va fi o decizie consensuala si urmata de toata lu­mea, in ce ne priveste', a spus Crin An­tonescu. Liderul PNL a sustinut ca Par­lamentul actual este ilegal, dar este de multa vreme profund ilegitim, iar decizia demisiei priveste separa­rea definitiva a apelor in politica ro­ma­neasca in fata opiniei publice ro­ma­nesti. 'Nu suntem toti la fel, nu suntem noi, aici, impreuna cu Emil Boc, cu Traian Basescu, cu Elena Udrea si cu toti ceilalti acoliti ai lor, si romanii in alta parte, in strada, in frig, in protest', a mai spus Crin An­to­nescu. El a anuntat ca vor avea loc dis­cutii in perioada urmatoare cu re­pre­zentantii societatii civile care sunt im­p­licati in gasirea de solutii si se va in­cerca sa se consulte opinia publica.

Anterior sedintei informale, Crin An­tonescu a tinut sa dezminta ca par­lamentarii opo­zi­tiei au de gand sa faca greva parla­men­tara. 'Nu avem de gand nici sa fa­cem greva par­la­mentara. Avem de decis daca, unilate­ral, parlamentarii opo­­zi­tiei se retrag din Parlament, de­mi­­sio­neaza sau daca putem sa continuam sub aceasta situatie', a explicat liderul PNL.

×