x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Partidele nu pot păstra banii obţinuţi ilegal

Partidele nu pot păstra banii obţinuţi ilegal

10 Noi 2017   •   14:48
Partidele nu pot păstra banii obţinuţi ilegal
Sursa foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

Legea care le permitea partidelor să păstreze sumele obţinute ilegal în campaniile electorale este neconstituţională, au decis, în unanimitate, judecătorii Curţii Constituţionale. Potrivit unui amendament depus de PSD în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi votat pe 5 octombrie de majoritatea parlamentară, actul normativ urma să abroge prevederea referitoare la confiscarea contribuţiilor care nu s-au făcut cu respectarea legii în campaniile electorale. Potrivit CCR, proiectul de modificare a Legii finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale contravine principiului bicameralismului şi nu întruneşte exigenţele referitoare la condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii. Sesizarea a fost depusă de 50 de deputaţi de la PNL, USR şi PMP.

×
Subiecte în articol: comisia juridica