Diplomatul Paul Brummell a fost numit ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii în România. El îi urmează la post lui Martin Harris OBE, care se va transfera la un alt serviciu diplomatic britanic. Brummell îşi va prelua postul de la Bucureşti în cursul lunii august a anului viitor, se arată într-un comunicat al Foreign Office, care a fost postat pe reţeaua de socializare Twitter.
Brummell s-a alăturat Foreign Office în 1987 şi reprezintă acum Marea Britanie la Caribbean Community (CARICOM), este înalt comisar în Barbados şi reprezentant britanic la Organisation of Eastern Caribbean States (OECS). A fost ambasador în Turkmenistan şi Kazahstan.
La aflarea veştii că a fost numit ambasador în România, Brummell a declarat:”Sunt onorat şi încântat că am fost numit ambasador în România. Este un privilegiu să am şansa de a lucra cu România, un partener-cheie în cadrul UE şi NATO, cu care avem de împărtăşit obiective importante. Abia aştept să pot ajuta la întărirea relaţiei noastre şi aşa strânse, în cadrul rolului meu cel nou, pe care mi-l voi asuma anul viitor”.