x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PD-L interzice libertatea de opinie

PD-L interzice libertatea de opinie

de Adriana Duţulescu    |    26 Mar 2010   •   00:00
PD-L interzice libertatea de opinie
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Noul statut al PD-L, intrat în posesia Jurnalului Naţional, interzice membrilor partidului să aibă opinii contrare cu cele ale şefilor şi să critice în public deciziile lui Emil Boc & Co.



Statutul PD-L aprobat duminica trecută de Colegiul Director al partidului şi care va fi adoptat oficial la şedinţa CNC instituie o structură şi un sistem aproape militarizate de conducere a partidului prezidenţial. În afară de faptul că alegerea preşedintelui PD-L se face pe bază de moţiune, candidatul impunând întreaga conducere pe bază de numire în funcţie, şi că preşedintele partidului capătă puteri sporite, este instituit delictul de opinie.

Vechiul statut al PD-L garanta - cel puţin pe hârtie - libertatea opiniei şi dreptul la exprimarea unor păreri contrare cu cele ale conducerii partidului. Articolul 10 din vechiul statut spunea că "Libertatea opiniei şi dreptul la exprimarea unor opţiuni minoritare sunt garantate în interiorul partidului, inclusiv prin promovarea sau susţinerea unei moţiuni". Acest articol a fost anulat în noul statut. Ba mai mult, a fost instituită sancţiunea delictului de opinie prin interzicerea criticilor aduse la adresa deciziilor luate de şefii partidului. Astfel, au fost introduse în statut mai multe articole care avertizează în legătură cu această interdicţie.

Articolul 21 spune că membrii PD-L au dreptul să exprime liber opinii în afara partidului, dar numai în măsura în care exprimările respective nu contravin principiilor politice ale partidului, asumate prin Programul politic şi Statut, precum şi deciziilor organismelor de conducere ale partidului. Articolul 22 interzice participarea "la acţiuni sau manifestări contrare intereselor partidului" şi "atitudini ori luări de poziţie care să contravină cu deciziile organismelor de conducere ale partidului".

Articolul 12 spune că membrii au dreptul la libertate de conştiinţă şi de exprimare, dar numai atâta vreme cât conştiinţa şi exprimarea nu sunt în contradicţie cu deciziile conducerii:

"libertatea de conştiinţă şi libertatea de exprimare a opiniilor oricărui membru în cadrul structurilor organizatorice ale partidului precum şi în afara partidului sunt garantate în măsura în care exprimările respective nu contravin deciziilor luate de organismele de conducere ale partidului".

PD-L NU MAI MILITEAZĂ PENTRU FIECARE CETĂŢEAN
Totodată, din noul statut al PD-L a fost eliminat acel articol care spunea că "prin vocaţia sa naţională, PD-L este partidul intereselor actuale şi de perspectivă ale naţiunii române, ale fiecărui cetăţean al României". PD-L devine probabil un partid al intereselor personale ale membrilor săi.

În plus, pentru a facilita accesul în funcţii cât mai înalte pentru fugarii de la alte partide sau pentru clienţii politici, au fost eliminate din statut toate prevederile referitoare la necesitatea unei vechimi minime în partid pentru a putea candida la o funcţie de conducere, la Parlament sau pentru un post în Guvern.

×
Subiecte în articol: politic