x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pensiile speciale ale magistraților, aleșilor locali, parlamentarilor și foștilor președinți, eliminate în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor

Pensiile speciale ale magistraților, aleșilor locali, parlamentarilor și foștilor președinți, eliminate în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor

17 Dec 2019   •   17:30
Pensiile speciale ale magistraților, aleșilor locali, parlamentarilor și foștilor președinți, eliminate în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat marţi raport favorabil pentru proiectul de hotărâre care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI.

Raportul a fost adoptat cu un singur vot împotrivă şi trei abţineri.

Astfel, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

De asemenea, în baza unui amendament propus de către deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru aleşii locali. AGERPRES

×