x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Petre Tobă, următorul plagiator?

Petre Tobă, următorul plagiator?

10 Aug 2016   •   20:20
Petre Tobă, următorul plagiator?

Ministrul de Interne, Petre Tobă, ar putea fi următorul politician cu greutate care rămâne fără diploma de doctor în urma suspiciunilor de plagiat. Consiliul Naţional pentru Atestarea Diplomelor urmează să dea luna aceasta verdictul în cazul lucrării şefului de la Interne. “Comisia de specialitate tehnică studiază teza de doctorat, iar în cursul lunii august aşteptăm verdictul”, a anunţat ieri, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru. Acesta preciza recent că va demisiona din funcţie dacă Petre Tobă va rămâne ministru de Interne în ciuda unui eventual verdict de plagiat din partea CNATDCU.

 

×