x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Piedone: Nu am nicio legătură cu ce a decis să amplaseze în Parcul Lumea Copiilor actuala conducere de la sectorul 4

Piedone: Nu am nicio legătură cu ce a decis să amplaseze în Parcul Lumea Copiilor actuala conducere de la sectorul 4

01 Apr 2016   •   21:44
 Piedone: Nu am nicio legătură cu ce a decis să amplaseze în Parcul Lumea Copiilor actuala conducere de la sectorul 4

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone susţine că nu are niciun fel de legătură cu proiectele de amenajare din Parcul Lumea Copiilor propuse de actuala conducere a autorităţii locale.

"Ceea ce actuala conducere a Autorităţii Locale Sector 4 a decis să amplaseze în Parcul Lumea Copiilor, fie ea o amenajare peisagistică sau orice alt tip de monument comemorativ, nu are absolut niciun fel de legătură cu ceea ce eu am gândit în luna noiembrie a anului trecut. Reamintesc tuturor celor care se mai pot încă păstra obiectivi că eu propuneam amplasarea unui monument comemorativ intitulat Monumentul celor fără de vină, care să fie edificat în imediata apropiere a locului producerii tragediei (de la Colectiv - n.r.), respectiv, în Piaţa Bucur", a scris fostul edil, vineri, pe Facebook.

Piedone a afirmat că orice încercare de a i se plasa responsabilitatea unei astfel de decizii 'rămâne din start fără fundament', având în vedere faptul că el doar a enunţat o intenţie anul trecut, fără să treacă la demararea procedurilor legale.

"Consider că orice asociere a mea cu proiectul pe care îl implementează actuala conducere a Primăriei Sectorului 4 este cel puţin tendenţioasă, înţelegând prin aceasta că unii încearcă să arunce pisica în ograda altuia, dar şi să atragă un capital electoral profitând de o tragedie. Iar, faţă de orice propagare în spaţiul public a unor informaţii care îmi creează prejudicii de imagine, îmi rezerv dreptul de a mă îndrepta cu acţiuni în justiţie împotriva lor", a mai afirmat fostul primar.

Primăria sectorului 4 preciza pe 30 martie că a demarat o amenajare peisagistică în Parcul Lumea Copiilor în memoria victimelor de la Colectiv, aproape de zona de grătare, în baza unui proiect aprobat de consilierii locali.

Primarul Daniel Băluţă a decis vineri, în urma unor controale, sistarea lucrărilor din Parcul Lumea Copiilor şi suspendarea conducerii Direcţiei Administrare Parcuri şi Zone de Agrement, care s-a ocupat de proiect.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: piedone sectorul 4